Transnistria stiri: 1382
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3997

Într-o pădure din Drochia erau crescuți porci domestici

19 iul. 2023,, 15:45   Societate
2836 0

Am trăit s-o vedem și pe asta! Inspectorii de mediu au depistat că un sector de pădure din localitatea Maramonovca, raionul Drochia, a fost utilizat pentru creșterea animalelor domestice, „punînd în pericol ecosistemul fragil al zonei”, spun ei.

Această descoperire a avut loc în cadrul unei razii desfășurate de inspectori, care vizează protejarea resurselor naturale și sancționarea celor care încalcă legile de mediu, transmite realitatea.

„În conformitate cu prevederile Codului Contravențional al Republicii Moldova, făptașii au fost sancționați cu un proces-verbal pentru contravenție, conform articolului 134. Prejudiciul cauzat mediului de folosirea neautorizată a terenurilor din fondul forestier pentru creșterea animalelor domestice a fost estimat la suma de 2880 de lei. Cu toate acestea, funcționarii au luat măsuri și au impus și restabilirea terenului la starea sa inițială, pentru a minimiza impactul negativ asupra mediului înconjurător”, spun responsabilii de la mediu.

În context, Inspectoratul pentru Protecția Mediu subliniază importanța eforturilor continue de protejare a pădurilor și de prevenire a activităților ilegale care dăunează ecosistemului și biodiversității.


„Astfel de operațiuni de utilizare neautorizată a terenurilor forestiere vor continua și în viitor, cu scopul de a menține echilibrul natural și de a asigura un mediu sănătos pentru generațiile viitoare. Respectarea legilor de mediu și conștientizarea asupra importanței protejării naturii și a resurselor sale reprezintă responsabilitatea fiecărui cetățean. Numai prin eforturi comune și respectarea legislației putem asigura conservarea mediului înconjurător pentru viitorul nostru”, se mai arată în mesaj.

1
0
0
0
2

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?