Transnistria stiri: 1426
Eurovision stiri: 511

În Republica Moldova ar putea fi micșorată vîrsta de pensionare

9 dec. 2020,, 08:21   Societate
6974 2

Igor Dodon spune că ultimul decret pe care vrea să îl semneze în calitate de președinte al țării este acela de micșorare a vîrstei de pensionare.

Șeful statului a declarat, la un post privat de televiziune, că PSRM pregătește un proiect de lege ce prevede revenirea la vîrsta de pensionare de 57 de ani pentru femei și 62 pentru bărbați. Dodon a declarat că semnarea acestui decret va fi una simbolică pentru el la încheierea mandatului.

”Sunt cîteva legi foarte importante care sper să fie votate în timpul apropiat și care, cel mai probabil, una dintre ele va fi ultimul decret pe care îl voi semna, simbolic pentru mine. Pînă a intra în funcția de președinte, în 2016, Timofti a semnat o lege cu care eu nu sînt de acord. Majorarea vîrstei de pensionare la bărbați și la femei pînă la vîrsta de 63 de ani. Pentru mine ar fi simbolic ca eu să semnez legea care anulează această majorare și se revine la vîrsta de pensionare de 57 de ani pentru femei și 62 de ani pentru bărbați”, a spus Dodon.

Președintele s-a arătat convins că majoritatea oamenilor vor susține această lege.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

La ce etnie vă atribuiți?