Transnistria stiri: 1424
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Expert-Grup, despre inițiativa legislativă care „riscă să submineze eficiența companiilor de stat”

15 aug. 2022,, 14:21   Societate
2499 0

Inițiativa de modificare a legii nr. 1134, cu privire la societățile pe acțiuni art. 65 și legea nr. 246 cu privire la întreprinderea de stat și întreprinderea municipală art. 8 nu este privită cu ochi buni de experții în domeniu.

Într-un comentariu făcut public, Centrul Analitic Independent „Expert-Grup” sugerează că în pofida faptului că această inițiativa legislativă are drept scop declarat „îmbunătățirea guvernanței corporative” a companiilor de stat, modificările propuse nu contribuie la realizarea acestui obiectiv, ci din contra, pot atenua calitatea guvernanței și așa fragile, pot spori riscurile de corupție și amplifica ingerința politică în activitatea acestora.

„Proiectul de lege nu definește clar problema care se vrea a fi soluționată și nu vine cu argumente concludente în favoarea soluției propuse, ceea ce-i conferă o pronunțată tentă politică. Proiectul de lege prevede introducerea reprezentanților administrației publice locale de nivelul doi în componența organelor de conducere a companiilor de stat (consiliu, comisia de cenzori). [...] Proiectul de lege nu contribuie la îmbunătățirea guvernanței corporative a companiilor de stat. În conformitate cu bunele practici OCDE, buna guvernanță în cadrul companiilor de stat se realizează prin:

Stabilirea raționamentelor de proprietate ale statului;

Delimitarea rolului statului în calitate de proprietar al companiilor de stat;


Asigurarea unui tratament echitabil al acționarilor și investitorilor;

Asigurarea unei conduite de afaceri responsabile față de competitori și toți participanții;

Definirea locului companiilor de stat pe piață;

Profesionalizarea și responsabilizarea consiliilor companiilor de stat;

Asigurarea unui nivel înalt de transparență și dezvăluire a informației”, se arată în mesaj.

Potrivit experților, modificarea legislativă propusă contribuie la creșterea riscurilor de corupție prin consolidarea proximității dintre întreprindere și stat: „Gradul de proximitate dintre companie și stat ridică considerabil riscul de corupție. Companiile de stat care au pe lîngă obiective comerciale și obiective asociate implementării politicilor publice sînt și cele mai expuse riscurilor de corupție.

În acest caz, eficiența și profitabilitatea redusă a companiei de stat poate fi pusă pe seama activității de implementare a politicii publice exonerînd managementul și organele de conducere a companiei de stat de orice responsabilitate. Inițiativa legislativă nu doar că nu „exclude posibilitatea abuzului din partea reprezentanților statului” , dar o și amplifică”.

„Inițiativa legislativă creează riscuri de discriminare a acționarilor minoritari prin faptul că elimină obligativitatea respectării unei componențe minime de 5 membri ai consiliului societății aleși prin vot cumulativ, în cazul în care numărul de acționari este mai mare de 100. Inițiativa legislativă schimbă, în întregime redacția art. 65 al. (2), iar în redacția propusă lipsește prevederea care stabilește limita minimă a componenței numerice a consiliului în cazul în care există o atomicitate mare a acționarilor. În astfel de circumstanțe, acționarii minoritar ar putea fi subreprezentați în organul de conducere ceea ce poate prejudicia interesele proprietarilor și a întreprinderii”, se mai arată în comentariul celor de la „Expert-Grup”.

În concluzie, experții menționează că „singura potențială îmbunătățire a guvernanței corporative pe care o conține proiectul de lege, vizează aspectul legat de numărul maxim de consilii de administrație și consilii ale societății din care poate face parte aceeași persoană, cu toate acestea, la acest capitol este nevoie de o abordare integrată”.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?