Transnistria stiri: 1424
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Este anunțată o nouă întrevedere dintre fermieri și reprezentanții Ministerului Agriculturii

19 mar. 09:30   Societate
1826 0

Asociația "Forța Fermierilor" informează că astăzi, la Ministerul Agriculturii, va avea loc ședința Comisiei pe problemele fermierilor, care se află în dificultate de plată și care recent au protestat, notează Noi.md.

Comisia urmează să se întrunească la ora 13.00. Potrivit agricultorilor, aceasta a fost convocată la cererea Asociației "Forța Fermierilor".

"Sperăm că la ea vor participa reprezentanții băncilor comerciale, ai Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului și ai Băncii Naționale a Moldovei.

Subiectul ședinței este funcționarea deficientă a mecanismului Creditului de Urgență cu refuzuri masive a băncilor la eliberare a creditelor, precum și problemele, legate de condițiile creditului "Capital de Lucru", care nu corespund promisiunilor inițiale", se arată în mesajul Asociației.

După finalizarea ședinței Comisiei, reprezentanții Asociației vor face declarații pentru presă.


Amintim că la începutul lunii martie, fermierii au cerut Ministerului Agriculturii discuții privind mecanismul nou de creditare garantată pentru mijloace circulante, care prevede acordarea agricultorilor creditelor pentru perioada de 5 ani cu perioada de grație de 1 an în sume maximale pînă la 2 mln lei; posibilitatea rambursării necondiționate fermierilor a TVA, dar și posibilitatea alocării compensațiilor agricultorilor în forma de plăți directe pentru fiecare hectar de porumb și floarea-soarelui, cultivate în 2023.

În același timp, Ministerul Agriculturii a publicat astăzi un comunicat, în care menționează despre procesul de recepționare a cererilor de ajutor financiar din partea agricultorilor afectați de calamitățile naturale din 2023. Potrivit instituției, acest proces s-a încheiat.

Cele mai multe solicitări de suport financiar au fost depuse de agricultorii din raioanele: Cahul, Cantemir, Ștefan Vodă, Vulcănești, Taraclia, Leova. Resursele financiare vor fi acordate solicitanților sub formă de plată directă per ha.

Guvernul a alocat 50 de milioane de lei din Fondul de intervenție pentru a sprijini fermierii afectați, în special, pentru: daunele cauzate de seceta din 2023 la cultura de porumb și furtuna din 25 iulie 2023 asupra mijloacelor fixe (plantații pomicole, sere) din raionul Edineț.

Procesul de recepționare a cererilor a avut loc în perioada 15 februarie-15 martie 2024. În continuare, urmează un proces de examinare a cererilor depuse.

0
0
0
3
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?