X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Dosar penal pe răpirea celor doi jurnaliști de către autoritățile separatiste de la Tiraspol

25 ian. 09:59   Societate
2928 1

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale a intentat un dosar penal pe răpirea jurnaliștilor Viorica Tătaru și Andrei Captarenco de către reprezentanți ai așa-ziselor structuri de ordine din stînga Nistrului, transmite IPN.

„Fapta a avut loc în ziua de miercuri, atunci cînd jurnalista postului TV8 documenta o manifestare publică în Tiraspol. Atunci, de reporteră și cameraman s-a apropiat un grup de necunoscuți în uniforma așa-numitor „structuri de ordine” ale autoproclamatelor autorități din stînga Nistrului. Aceștia au acționat cu forța, împotriva voinței victimelor, pe care i-au răpit și transportat într-o direcție nedocumentată”, se menționează într-un comunicat de presă al PCCOCS.

Jurnaliștii TV8 Viorica Tătaru și Andrei Captarenco au fost reținuți miercuri la Tiraspol, în timp ce reflectau protestul organizat de așa-zisele autorități din stînga Nistrului. Ei au fost reținuți separat și interogați aproape trei ore, fiind impuși să șteargă tot ce au filmat la protest, iar ulterior au fost eliberați.

„Tot ce am reușit să filmăm pînă la momentul reținerii ne-au obligat să ștergem, discuțiile pe care le-am purtat cu oamenii nu le avem. Mulți oameni nu știau de ce au venit și nici să explice mesajele pe care le aveau scrise pe pancarte, ceea ce cumva i-a intimidat pe acești colaboratori, prima lor întrebare a fost: de ce i-ați întrebat dacă mesajul a fost scris de ei sau de altcineva. Ne-au interogat și în fața camerei”, menționa ziarista.

Protestul de la Tiraspol a fost organizat de administrația transnistreană împotriva noilor prevederi ale Codului Vamal al Republicii Moldova, potrivit cărora toți agenții economici, inclusiv cei din regiunea transnistreană, achită taxa vamală pe principii generale, ținînd cont de preferințele acordate în conformitate cu tratatele și acordurile internaționale la care Republica Moldova este parte. Potrivit Chișinăului, prevederile noului Cod Vamal creează un tratament egal tuturor companiilor, de pe ambele maluri ale Nistrului. Administrația de la Tiraspol a venit cu numeroase critici, menționînd că noile prevederi sînt „neprietenoase” și vor provoca regiunii pierderi în mărime de zeci de milioane de dolari.

5
1
0
0
8

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?