X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3997

Deputați, un fost speaker și un fost șef de stat, investigați de CNA

22 iul. 2022,, 14:30   Societate
3500 0

Eradicarea corupției mari este un principiu după care se bazează Centrul Național Anticorupție (CNA) în ultima perioadă, astfel încît 23 actuali și foști deputați, un fost președinte de Parlament, un ex-șef de stat și zece procurori și judecători sînt investigați sub aspectul îmbogățirii ilicite.

Dezvăluirile au fost făcute de către directorul CNA, Iulian Rusu, în cadrul prezentării raportului de activitate a instituției din anul 2021, în plenul Parlamentului de joi, 21 iulie.

Iulian Rusu nu a dat numele deputaților actuali și foști, vizați în aceste investigații, precum nici a ex-președintelui Parlamentului, însă se presupune că ar fi vorba de Adrian Candu, întrucît, mai bine de o săptămînă în urmă, ofițerii CNA au efectuat percheziții la domiciliul lui, dar și în alte spații ce îi aparțin.

Referitor la ex-președintele țării, care este vizat în ancheta de investigații a CNA e știut că e vorba de Igor Dodon, care în prezent se află în arest la domiciliu.

„Pe parcursul acestui an, noi ne-am axat pe cazurile cele mai importante ce țin de corupția mare. Noi avem 43 de solicitări de îmbogățire ilicită, pentru efectuarea investigației financiare paralele. Dintre acestea se referă la 23 de deputați foști sau actuali.


Un fost președinte de Parlament, un fost șef de stat, zece procurori și judecători, nouă angajați din primării, inclusiv primari și secretari ai Consiliilor sătești, precum și alți subiecți, care nu sînt examinați prin prisma corupției mari, dar au tangență cu îmbogățirea ilicită, fiind vorba de angajați din cadrul Ministerului Afacerilor Interne”, a spus directorul CNA, în timpul prezentării raportului de activitate pentru anul 2021, în plenul Parlamentului.

Precizăm că, în anul 2021, ofițerii de investigații ai CNA au depistat 743 de infracțiuni, care țin de coruperea pasivă, traficul de influență, coruperea activă, escrocheria, abuzul de putere sau abuzul de serviciu.

Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale (ARBI), pe parcursul anului trecut a aplicat sechestre pe 865 de bunuri, în valoare totală de 736.198.779 de lei, dintre care aproape 70 la sută le revine bunurilor identificate în calitate de beneficiar efectiv.

1
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?