Decis! Cînd se va examina subiectul legat de urmărirea penală a lui Harunjen

Decis! Cînd se va examina subiectul legat de urmărirea penală a lui Harunjen

Ședința Consiliului Superior al Procurorilor (CSP) va avea loc mîine, la ora 10:00.


Pe ordinea de zi sînt incluse două proiecte: Validarea mandatului de membru al Colegiului de evaluare a performanțelor procurorilor și Examinarea cererii din 09.07.2019 depuse de membrii Consiliului Superior al Procurorilor privind unele informații lansate în spațiul public.


Ședința este convocată la cererea a trei membri ai CSP: Dumitru Pulbere, Ion Guceac și Olesea Stamate.


Acum două zile, Andrei Năstase a anunțat pe pagina lui de Facebook că azi CSP ar urma să se întrunească în ședință pentru a examina inclusiv pornirea urmăririi penale pe numele procurorului general Eduard Harunjen.


Ieri-dimineață însă, într-un comunicat, membrii Consiliului Superior al Procurorilor au infirmat anunțul făcut de Andrei Năstase precum că azi, la ora 10:00, ar urma să aibă loc ședința CSP. „Venim cu precizarea că pentru data de 09.07.2019 nu a fost preconizată și nici convocată o ședință în plen”, au spus aceștia în comunicat.


Ulterior, cei trei membri ai CSP sus-menționați, au solicitat convocarea unei ședințe extraordinară a Consiliului.


Citește-ne pe Telegram, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load