Coronavirus stiri: 8217
Obiectiv european stiri: 320
Criza energetică stiri: 964

Cum explică directorul Moldovagaz solicitarea către ANRE de a majora tarifele

4 iul. 10:00   Societate
2057

Moldovagaz SA nu a încercat niciodată să majoreze tarifele cu orice preț. Compania își apreciază consumatorii și caută întotdeauna un echilibru între interesele furnizorului și ale consumatorului.

Astfel a explicat Vadim Ceban, Președintele Consiliului de Administrație al Moldovagaz SA, ultima adresare a companiei către Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică, în care solicită majorarea tarifelor pentru consumatorii finali.

Potrivit lui, situația este de așa natură, încît prețul de achiziție de astăzi inclus în tarif (696 dolari pe 1.000 de metri cubi) este cu 284 dolari mai puțin decît prețul de achiziție din luna iulie (980 dolari). Dacă înmulțim cu volumul consumului de gaze din luna iulie, care este de 26 de milioane de metri cubi, diferența va fi mai mult de 7 milioane dolari.

Numai în 2022, compania a acumulat deja abateri tarifare negative de la costul achiziției gazelor naturale cu 783 milioane lei. Dacă luăm în calcul și abaterile financiare din ultimul an (1,7 miliarde de lei), atunci valoarea totală a abaterilor va fi de circa 2,5 miliarde de lei. Aș dori să menționez că Moldovagaz nu cere compensarea acestor abateri financiare în termen de un an, așa cum prevede metodologia ANRE.

Potrivit lui Vadim Ceban, pe lîngă plata gazelor naturale consumate, compania are cheltuieli permanente pentru întreținerea infrastructurii de transport și distribuție a gazelor. Pentru luna iulie, această sumă a cheltuielilor va fi de 120-140 de milioane de lei. Toate aceste sume au fost aprobate de ANRE în cadrul actualelor tarife. Avînd în vedere faptul că pe 01.07.2022, în conturile companiei rămăseseră doar 14 milioane de lei, ținînd cont de prioritatea plății obligațiilor de achiziție a gazelor naturale pînă la 20.07.2022, putem concluziona cu siguranță că nu toate cheltuielile companiei vor fi finanțate integral.


Vadim Ceban a subliniat că datoria Moldovagaz la buget sub formă de TVA la importurile de gaze naturale în aprilie și mai 2022, în baza deciziei Comitetului de urgență, constituie 107 milioane de lei, iar în fiecare săptămînă compania va rambursa parțial această datorie. În iulie, este necesar de achitat TVA pentru luna iunie, ceea ce, la rîndul său, determină și o povară financiară semnificativă.

"Datoria tuturor categoriilor de consumatori pentru gazele naturale furnizate de la începutul anului este de 79 milioane de lei. Ținînd cont de interdicția de deconectare a persoanelor cu datorii pînă la 30 iulie, nu văd nicio dinamică pozitivă în rambursarea sumei totale a datoriei în următoarele 14 zile, necesare pentru strîngerea de fonduri pentru plata către principalul furnizor", a menționat directorul Moldovagaz.

După cum s-a anunțat anterior, după ce în urmă cu o lună tariful la gazele naturale pentru utilizatorii finali a crescut de la 14,06 lei la 18,62 lei pentru 1 metru cub, inclusiv TVA, Moldovagaz a transmis Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică o nouă solicitare de majorare a tarifului la gaze în medie cu 45%. Dacă ANRE va aproba majorarea, prețul gazelor naturale furnizate prin rețelele de distribuție a gazelor de joasă presiune va crește de la 17.244 lei pînă la 24.562 lei/1000 m3 (fără TVA).

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Experții vorbesc despre un posibil deficit de apă în Moldova. Ce ar trebui să facem?
Cartea neamuluiКатрук Валерий
Balade despre strămoșiСандуляк Владислав