Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Consumul de gaz s-a diminuat cu 14,6% în rîndul consumatorilor casnici

8 sep. 2022,, 21:03   Societate
2041 0

De la începutul conflictului s-a înregistrat o creștere puternică, la nivel mondial, a prețurilor gazelor naturale, care au ajuns în luna septembrie la 2.200 USD pentru mia de metri cubi.

Acesta este unul dintre motivele care a stat la baza deciziei consumatorilor casnici de a reduce consumul la gaze în luna august, transmite realitatea.md.

Volumul consumului de gaze naturale în luna august curent a constituit 26 milioane de metri cubi, ceea ce este cu circa 14,6% mai puțin în comparație cu aceeași perioadă a anului 2021. Față de luna iulie 2022 consumul s-a redus cu 0,6 milioane de metri cubi sau cu circa 2%.

„Consumatorii casnici, pînă la data de 31 august 2022, au plătit 98,8% din sumele facturate în anul curent, ceea ce este identic cu aceeași perioadă a anului 2021. În cazul consumatorilor non-casnici (persoanele juridice), ponderea transferurilor a fost de 99,7%, cu o creștere de 2 puncte procentuale.

Întreprinderile din sectorul energetic și termic din țară au achitat facturile în proporție de 99,9%, ceea ce este cu 0,1 puncte procentuale mai mult comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut”, spun cei de la Moldovagaz.


Totodată, în perioada de referință de la rețeaua de distribuție a gazelor naturale au fost deconectate 1.262 unități de consum, datoriile posesorilor acestora fiind în mărime de circa 7,371 milioane lei.

Totodată, față de 362 consumatori s-a aplicat condiția plații preventive, drept consecință a sistării anterioare a furnizării de gaze naturale pentru neachitarea în termen a contravalorii gazelor naturale consumate.

Nivelul total de achitare a consumului de gaze naturale la data de 31 august 2022 a atins cifra de 8,631 miliarde lei și acoperă 99,4% din volumul furnizat.

Prețul gazului importat de la Gazprom constituie 1881 USD pentru mia de metri cubi cu 29% mai mult față de prețul din luna august.

Tariful pentru consumatorii finali este de 23 de lei, în timp ce președintele Moldovagaz, Vadim Ceban declară ca tariful nu acoperă costul gazului și ar trebui să ajungă la sub 40 de lei.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?