X 
Transnistria stiri: 1382
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3997

Comisia Vetting anunță despre finalizarea a două evaluări

11 apr. 13:44   Societate
1547 0

Comisia Vetting a finalizat evaluarea candidatului la funcția de judecător la Curtea Supremă de Justiție (CSJ), Vladislav Gribincea, și a candidatei la funcția de membră în Colegiul pentru selecția și evaluarea judecătorilor al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Mihaela Pascal.

Comisia a decis că ambii candidați întrunesc criteriile de integritate și promovează evaluarea, notează Noi.md.

"În cazul candidatului la CSJ, Vladislav Gribincea, evaluat în baza Legii 65/2023, Comisia a elaborat un raport cu propunere de promovare, pe care l-a trimis CSM-ului. CSM urmează să examineze în ședință publică detalii evaluării și faptele relevante și să se pronunțe printr-o hotărîre motivată dacă acceptă sau respinge raportul Comisiei. Comisia Vetting va publica raportul de evaluare pe pagina sa web în 3 zile de la pronunțarea CSM".

În cazul candidatel Mihaela Pascal, evaluată în baza Legii 26/2022, Comisia Vetting a emis o "decizie, pe care a trimis-o candidatei și CSM-ului, în calitate de organizator al concursului pentru suplinirea funcțiilor vacante în Colegiul pentru selecția și evaluarea judecătorilor. Mihaela Pascal urmează să notifice Comisia dacă se opune publicării deciziei în termen de 48 de ore din momentul primirii documentului. În absența unei astfel de notificări, Comisia va publica decizia pe pagina sa web".

În concursul pentru suplinirea funcțiilor vacante în Colegiul pentru selecția și evaluarea judecătorilor s-au înscris 13 candidați. Dintre aceștia, o candidată s-a retras, iar doi au promovat evaluarea.


La CSJ, din cei 35 de subiecți ai evaluării, Comisia a trimis la CSM 16 rapoarte de evaluare. Alte șase rapoarte sînt în proces de elaborare, iar șapte candidați la CSJ și un judecător CSJ în funcție sînt în proces de verificare. Pentru aceștia, vor fi programate audieri în perioada următoare.

1
0
0
0
5

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?