X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Comentatori, despre arestul celor 5 ex-deputați: există bănuiala unui subtext politic

5 feb. 2022,, 17:00   Societate
3450 3

Există bănuiala unei răzbunări sau a unui subtext politic. Este opinia unor comentatori politici de la Chișinău în cazul celor 5 foști deputați, acuzați de îmbogățire ilicită și plasați în arest. Comentatorul politic Ion Tăbîrță spune că procurorii trebuie să vină cît mai rapid cu probe în defavoarea celor 5 foști parlamentari, pentru a dispersa bănuiala societății că ar fi vorba despre o comandă politică. Și comentatorul politic Nicolae Negru se întreabă care este logica plasării celor 5 în arest, dacă presupusa acțiune de corupție politică a avut loc încă acum 7 ani, transmite Noi.md cu referire la IPN.

Comentatorul politic Ion Tăbîrță spune că responsabilitatea procurorilor este de a demonstra cît mai curînd vinovăția celor 5 parlamentari arestați pentru a nu induce societății percepția unui dosar intentat la comandă.

„Avem suficiente dosare de acest gen care nu au avut finalitate în istoria justiției din Republica Moldova. Important acum este ca aceste dosare să fie completate cu probe solide, care să nu mai fie sursa la niciun fel de discuții că ar fi o comandă politică cum încearcă să ne prezinte lucrurile cei arestați sau cei din actuala opoziție. Faptul că s-a mers pe îmbogățire ilicită demonstrează că procuratura nu a acumulat suficiente probe care să demonstreze că a avut loc, într-adevăr acel proces de corupere politică. Din momentul înfăptuirii acelui transfer politic de la un partid la altul era clar că acel grup de deputați nu au făcut acel pas din motive ideologice”, a spus Ion Tăbîrță în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi” de la TVR Moldova.

În același timp, comentatorul politic Nicolae Negru spune că în istoria politică a Republicii Moldova au avut loc numeroase cazuri de presupusă corupție politică, traseismul politic fiind un fenomen des întîlnit în Parlamentul de la Chișinău. Faptul că a fost arestat doar un grup de deputați care au afinități acum cu Partidul Politic Șor lasă loc de interpretări.

„Faptul că s-a mers la 13-14 deputați odată, este evident că e vorba despre un subtext politic. Acest lucru n-ar trebui să existe, ar trebui să se pornească de la declarațiile de avere. De ce sînt chemați în grup? De ce nu sînt amestecați? PLDM-iști cu comuniști, cu liberali. Pe această dimensiune apare un semn de întrebare, dacă nu-i o răzbunare politică sau o anumită comandă politică. E una dintre acțiunile care se înscriu în vechiul mod de comportament. Mă refer la această reținere, plasare în izolator pentru 30 de zile, de ce? Au trecut 7 ani, cum vor influența acum ancheta? E același reflex, aceeași inerție, așa s-au obișnuit procurorii pînă acum”, a spus comentatorul politic Nicolae Negru.

Ieri, cinci foști deputați, învinuiți de îmbogățire ilicită, au fost plasați în arest. Este vorba despre Vladimir Vitiuc, Anatolie Zagorodnîi, Artur Reșetnicov și Sergiu Sîrbu au fost arestați pentru 30 de zile, iar Violeta Ivanov – pentru 20 de zile.

2
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?