X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

CNAS, în proces de scanare a datelor din carnetele de muncă

22 mai. 2018,, 16:40   Societate
6565 3

Casa Națională de Asigurări Sociale este în proces de scanare a datelor din carnetele de muncă pentru a completa conturile persoanelor beneficiare de asigurări sociale cu informația privind stagiul de muncă realizat pînă la 1 ianuarie 1999.

Angajatorii urmează să prezinte la oficiul CNAS din raza de deservire, conform unui orar stabilit de instituție, carnetele de muncă ale persoanelor care au realizat activitate de muncă pînă la 1 ianuarie 1999, pentru a fi scanate.

Solicitată de IPN, Clara Sorocean, șefa Direcției evidența individuală a contribuabililor CNAS, a explicat că, după scanare, Casa Națională de Asigurări Sociale va restitui carnetele angajatorilor, care, la rîndul lor, le vor elibera angajaților, pînă la finele lunii decembrie a anului curent. Persoanele fizice neangajate în cîmpul muncii sînt în drept să solicite CNAS scanarea carnetelor de muncă, dar nu sînt obligate să o facă.

CNAS scanează doar datele cu privire la stagiul de cotizare realizat pînă la 1 ianuarie1999, deoarece informația despre contribuțiile fiecărei persoane asigurate, după această dată, este deja introdusă în contul personal al fiecărui contribuabil. În Registrul de Stat al evidenței individuale în sistemul public de asigurări sociale se acumulează informația despre toată activitatea realizată: perioada de activitate, contribuțiile de asigurări sociale calculate şi achitate etc.

Datele cu privire la stagiul de cotizare realizat pînă la 1 ianuarie1999 vor fi confirmate la stabilirea pensie în baza informației din contul personal după modificarea legislației din domeniu. Dacă carnetul de muncă este pierdut sau deteriorat, beneficiarul de pensii prezintă documente confirmative suplimentare, cum ar fi ordinul de angajare și de eliberare în cadrul instituției în care a lucrat.

Șefa Direcției evidența individuală a contribuabililor CNAS susține că, deși toată informația se scanează, carnetul de muncă rămîne a fi document, pentru ca persoana să-l prezinte la necesitate. „Se anulează doar completarea carnetului, nu și documentul”, spune Clara Sorocean.

Carnetele de muncă vor fi retrase din circulație din ianuarie 2019.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?