X 
Transnistria stiri: 1402
Preşedintele stiri: 4055

Cetățeni moldoveni reținuți la Paris, eliberați

12 iun. 23:05   Societate
2011 0

Cei trei cetățeni moldoveni care au fost reținuți la Paris fiind suspectați că au desenat pe ziduri sicrie cu inscripția „Soldat francez în Ucraina” au fost eliberați.

Aceștia au fost obligați să muncească în folosul comunității și să achite o amendă de 15.000 de euro.

Într-un răspuns oferit Europei Libere, citat de Noi.md, Parchetul din Paris a precizat că, pe 10 iunie, pe marginea acestui caz a fost deschisă o anchetă judiciară. Ulterior, judecătorul i-a pus sub acuzare pe cei trei moldoveni pentru deteriorarea bunurilor publice, calificînd daunele drept „minore”.

Pentru că judecătorul „nu a luat în considerare la evaluarea prejudiciului motivele politice”, inculpații au fost eliberați, explică Parchetul din Paris.

Articolul în temeiul căruia au fost evaluate acțiunile celor trei nu prevede plasarea sub control judiciar sau arestul preventiv, au mai spus procurorii francezi.


În noaptea de pe 7 spre 8 iunie, poliția din Paris a reținut trei tineri din Republica Moldova, născuți în 2001, 2004 și 2006, scrie „Le Parisien”. Aceștia au fost arestați lîngă Ministerul Transformării și Funcției Publice din capitala Franței în noaptea de vineri spre sîmbătă, avînd asupra lor vopsea roșie, mănuși și șabloane.

8
3
0
0
1

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce vor duce modificările la Codului Penal privind extinderea noțiunii de ”trădare de patrie”?