COVID-19 în MOLDOVA VACCINAȚI 857 485 INFECTAȚI 330 799(+1505)   TRATAȚI 308 832     DECESE 7576(+41)   Mai multe detalii
Preşedintele stiri: 2958
Puterea stiri: 6793
Coronavirus stiri: 7614

Biserică din lemn de construită pe teritoriul Ministerului Apărării

26 sep. 12:15   Societate
1505 2

O biserică din lemn este construită pe teritoriul Ministerului Apărării. Lăcașul sfînt va avea hramul "Binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfînt" și va cinsti memoria ostașilor căzuți la datorie.

Lucrările de construcție sînt în toi, iar biserica va fi dată în exploatare anul viitor, în 15 iulie, chiar de hramul ei. Însă slujbele vor putea fi oficiate mai devreme, după ce muncitorii vor monta acoperișul lăcașului. Cheltuielile sînt acoperite de Mitropolia Moldovei, transmite Noi.md cu refeire la Publika.md.

Biserica este construită din lemn de pin alb și va avea două căi de acces. Una va fi pentru militari, iar alta - pentru ceilalți enoriași. În lăcașul sfînt vor fi puse icoane cu voievozi, domnitori și militari sfinți.

„Arhitectul bisericii este domnul Vladimir Șaramet. Este un arhitect bine cunoscut în Republica Moldova. S-a mers pe o idee inedită, ceva special, care va fi doar la Ministerul Apărării.”, a declarat Tudor Lașcu, șef direcție, Ministerul Apărării.

Construcția bisericii a început în luna mai. Trei echipe de muncitori speră să finalizeze prima etapă a lucrărilor pînă la sfîrșitul anului.

„Fiecare echipă au obiective diferite. Care construiesc, care se ocupă de șlefuirea și a treia echipă care bate crăpăturile pentru termoizolarea construcției. Așa lemn necesită o prelucrare.”, a precizat Tudor Știrbu, directorul companiei de construcție.

Pînă acum, slujbele divine cu pomenirea militarilor căzuți la datorie erau oficiate la biserica Ministerului Afacerilor Interne.

„În tabăra 123, unde ne aflăm aici, Ministerul Apărării, marele stat major, căminele militarilor, nu a existat niciodată. De aceea este binevenit acest lăcaș să fie construit. Anul acesta a fost sfințit locul, temelia și așteptă mai repede construcția.”, a relatat Iurie Moisei, specialist principal, Ministerul Apărării.

„Această biserică sau cum îi spunem noi, Catedrala Ministerului Apărării e pentru a contribui la educația militar-patriotică, pentru a aduce un plus valoare la tinerilor noștri militari. Militarii care sînt plecați în misiune sau care vin din misiune, să fie binecuvîntați și să-și îndeplinească cu succes misiunile puse în fața lor.”, a menționat Tudor Lașcu, șef direcție, Ministerul Apărării.

Construcția bisericii este prevăzută în planul de acțiuni privind promovarea educației spirituale a efectivului Armatei Naționale pentru 2021, semnat în noiembrie anul trecut între Ministerul Apărării și Mitropolia Moldovei.

0
Recomandă:

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Adăuga comentariu

Care, după părerea dvs., ar fi acțiunile necesare pentru ca Republica Moldova să depășească cît mai repede criza energetică?
🔽🔽