Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Autoritățile se pregătesc de noi pandemii. Ce ar putea fi creat în țara noastră

15 ian. 11:05   Societate
7272 0

Autoritățile din Republica Moldova planifică crearea unui sistem de alertă și răspuns la amenințările transfrontaliere în domeniul sănătății. Regulamentul de funcționare al mecanismului urmează să fie aprobat de către cabinetul de miniștri.

Sistemul ar urma să fie administrat de către Ministerul Sănătății. Acesta se va aplica în cazul amenințărilor de origine biologică precum bolile transmisibile, inclusiv cele de origine zoonotică, rezistența la antimicrobiene și infecțiile asociate asistenței medicale legate de bolile transmisibile, biotoxine sau alți agenți biologici nocivi care nu au legătură cu bolile transmisibile, pericole de origine chimică, radiologică și nucleară, amenințări care provin din mediul înconjurător, inclusiv cele datorate climei, amenințări de origine necunoscută sau riscuri care pot constitui urgențe de sănătate publică de importanță internațională, conform reglementărilor în vigoare, notează Noi.md cu referire la realitatea.

Agenția Națională de Sănătate publică va notifica alerta în sistem atunci cînd amenințarea este neobișnuită sau neașteptată pentru un anumit loc și moment, poate provoca rată semnificativă de îmbolnăvire sau mortalitate la oameni, ia amploare rapid sau poate depăși capacitatea națională de răspuns. De asemenea, pentru a fi emise notificări, trebuie să existe riscul ca pericolul să poată afecta mai mult decît un teritoriu administrativ sau mai multe de un stat, inclusiv de la hotar, fiind nevoie de timp pentru reacții coordonate la nivel regional, național sau european.

Dacă se vor depista amenințări pentru sănătatea publică, laboratoarele medicale, indiferent de tipul de proprietate şi forma juridică de organizare, vor asigura detectarea și evidența bolilor transmisibile și vor raporta datele pe care le dețin despre cazuri suspecte sau confirmate de îmbolnăvire în primele 12 ore după stabilirea diagnozei.

2
0
0
3
27

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?