X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Atenție la pescuitul la copcă - gheața este subțire

26 ian. 12:15   Societate
4632 0

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) atenționează repetat amatorii de pescuit la copcă că aflarea pe gheața subțire a bazinelor acvatice în condiții de temperaturi oscilante este periculoasă.

Avertizarea specialiștilor vine în contextul temperaturilor pozitive înregistrate în ultima perioadă, dar și a numărului mare de pescari, care se află pe bazinele acvatice din țară, notează Noi.md.

Potrivit IGSU, zeci de persoane sînt întîlnite zilnic pe lacurile și iazurile din țară, iar acestea își pun viața în pericol, alegînd să pescuiască și să se afle pe lacurile și iazurile înghețate.

Ca pescuitul la copcă să fie sigur, grosimea gheții trebuie să fie de minim 10 cm. În condiții de temperaturi oscilante, preponderent pozitive pe parcursul zilei, aflarea pe suprafața acesteia nu este sigură.

Totodată, specialiștii nu recomandă ca pescarii să facă mai multe găuri, pentru că în astfel de condiții gheața devine instabilă. În cazul în care pescarii aleg să se expună, specialiștii recomandă ca fiecare persoană să fie echipată cu vestă de salvare, să aibă o frînghie cu lungimea de 15-20 metri și o greutate de 400 -500 grame la celălalt capăt.


În cazul prăbușirii sub gheață, salvatorii îndeamnă oamenii să-și păstreze calmul, să încerce să iasă din apă culcat pe gheață cu mîinile larg desfăcute și să le pună pe marginea acesteia și prin metoda rostogolirii să iasă la mal.

În situații de risc, oamenii pot apela Serviciul de Urgență 112.

2
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?