X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Amenzi de circa 16 mii de lei, aplicate în primele zile ale sezonului de vînătoare

30 noi. 2021,, 10:02   Societate
2964 0

Sezonul de vînătoare s-a deschis de abia două zile, iar inspectorii de mediu au depistat deja cazuri de încălcare a practicilor vînătorești.

Patru vînători s-au ales cu amenzi pentru faptul că nu erau echipați corespunzător și pentru că aveau cu ei cîini fără actele corespunzătoare. De asemenea, alte două persoane au fost amendate pentru braconaj. Drept urmare, au fost aplicate amenzi în sumă totală de 15 900 de lei, transmite Noi.md cu referire la ecopresa.md.

Potrivit Inspectoratului Mediului, în prima zi de vînătoare, în fondul productiv de vînătoare amplasat în sectorul extravilan al Primăriei Lucești, raionul Cahul, pe timp de noapte, a fost depistat în salonul unui automobil de teren, care se deplasa haotic pe cîmpurile agricole, o armă ghintuită pe țeava căreia era asamblat un dispozitiv de ochire pe timp de noapte, un amortizor destinat diminuării sunetului, precum și cinci cartușe aferente.

Posesorul de armă și șoferul au fost sancționați pentru braconaj cu o amendă de 3000 de lei fiecare. Arma și accesoriile care au constituit obiectul faptei contravenționale au fost ridicate și predate Inspectoratului de Poliție Cahul.

Tot duminică, patru vînători neechipați corespunzător și doi vînători care nu aveau acte în regulă asupra cîinilor s-au ales cu amenzi de 1000 și 1500 de lei.


În aceiași zi, doi locuitori ai satului Văleni, raionul Cahul, care pescuiau cu unelte interzise în rîul Prut, au fost sancționați fiecare din ei cu amendă de 400 de lei și, respectiv, 600 de lei.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?