Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3998

Președintele raionului Drochia, amendat cu 3 500 de lei. Cu ce a ”păcătuit”

29 noi. 2021,, 11:04   Societate
3137 0

Președintele raionului Drochia a fost sancționat contravențional de către instanța de judecată într-un dosar de exces de putere, aflat în gestiunea CNA. Potrivit actului de constatare, funcționarul și-ar fi depășit atribuțiile de serviciu prin executarea incorectă a unei decizii a Consiliului raional Drochia.

CNA a întocmit proces contravențional în privința acestuia, prin care s-a constatat că președintele ar fi eliberat o scrisoare de garanție în numele Consiliului, chiar dacă nu avea împuterniciri în acest sens. Scrisoarea de garanție acorda un ajutor material de 109 500 lei Asociației pescarilor amatori din raion, pentru procurarea puilor de pește în asortiment.

Prin decizia magistraților de la Drochia, din 26.11.2021, funcționarul a fost recunoscut vinovat de săvîrșirea unei acţiuni care depăşeşte în mod vădit limitele drepturilor şi atribuţiilor acordate prin lege şi care contravine intereselor publice. Acesta a fost amendat cu 3 500 de lei și privat de dreptul de a deține funcția de președinte de raion pe un termen de 7 luni.

Decizia este de primă instanță și nu este executorie.

De menționat că în anul 2021, Centrul Naţional Anticorupţie a avut în gestiune 44 de dosare contravenţionale, deschise pe cazuri de abuz de putere, depăşirea atribuţiilor de serviciu, practicarea activităţii ilicite de întreprinzător, protectionism etc.


Potrivit art. 401 din Codului contravenţional, CNA are în competența sa constatarea și examinarea contravenţiilor prevăzute de art. 264, 312, 313, 3131, 3133, 314, 3141, 315, 3151

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?