X 
Transnistria stiri: 1399
Preşedintele stiri: 4053

Alți cinci candidați în Colegiile CSP, invitați la audieri publice

24 mai. 07:05   Societate
2074 0

Comisia de Evaluare a Procurorilor a invitat cinci candidați pentru Colegiile Consiliului Superior al Procurorilor (CSP) la audierile publice programate pentru 30-31 mai 2024.

Toți cinci aspiră la funcția de membru al Colegiului pentru selecția și evaluarea procurorilor din cadrul CSP. Este vorba despre procurorii Marcel Dimitraș, Mariana Gornea, Cornel Lavciuc, Alexandru Nichita și Constantin Șușu. Cel din urmă candidează și pentru funcția de membru în Colegiul de disciplină și etică al CSP.

Audierile reprezintă una dintre principalele etape ale evaluării în cadrul cărora candidații pot oferi clarificări asupra anumitor dubii identificate. În cazul refuzului unui candidat de a participa la audieri, evaluarea este finalizată în baza informațiilor acumulate.

Reprezentanții mass-media, societatea civilă și cetățenii pot participa la audieri în calitate de observatori. Comisia de Evaluare a Procurorilor va publica în scurt timp programul audierilor și alte detalii organizatorice.

Evaluarea candidaților la funcția de membru în organele de autoadministrare ale procurorilor, reprezentate de Consiliul Superior al Procurorilor și colegiile sale specializate, se desfășoară în baza legii nr. 26/2022 și a Regulamentului Comisiei. Pînă în prezent, Comisia a emis decizii în privința a cinci candidați. Lista tuturor candidaților evaluați este disponibilă aici.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce vor duce modificările la Codului Penal privind extinderea noțiunii de ”trădare de patrie”?