Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

ACUM vrea să înainteze o petiție către instituțiile europene

13 sep. 2018,, 11:32   Politică
3731 4

Partidele politice PAS, Platforma DA, PLDM, precum și lideri de opinie din societatea civilă au anunțat despre înaintarea unei petiții către instituțiile europene, prin care va cere investigarea și urmărirea penală a cetățenilor Republicii Moldova care se fac vinovați de spălări de bani și au fost implicați în furtul miliardului, relatează Noi.md.

Potrivit unui comunicat de presă, pînă acum, peste 6000 de persoane, din cele 50.000 necesare, au semnat petiția mișării ACUM.

„Mișcarea de Rezistență ACUM a decis să înainteze petiția pornind de la faptul că, de la momentul descoperirii fraudei bancare în valoare de 1 miliard de dolari SUA (12% din PIB), autoritățile Republicii Moldova, împreună cu organele de drept ale țării, nu au recuperat niciun bănuț, ba, dimpotrivă, protejează persoanele implicate în acest furt”, se mai arată în comunicatul emis presei.

Liderul PAS, Maia Sandu, este de părere că mulți dintre banii furați au fost cheltuiți pe teritoriul UE, astfel că există toate condițiile ca, odată sesizate, instituțiile europene să poată deschide o investigație și să înceapă urmărirea penală a cetățenilor moldoveni implicați în fraudă.

„Pentru ca petiția să aibă o greutate și putere cît mai mare, solidarizarea cît mai multor cetățeni în jurul acestei petiții este crucială”, a subliniat Andrei Năstase, președintele PPDA.

Mișcarea de Rezistență ACUM vine cu un îndemn de a semna petiția către toți cetățenii din Republica Moldova și din diasporă, către toți cei care cred în justiție și democrație și care vor ca persoanele vinovate de furtul miliardului, protejate de justiția lui Plahotniuc, să fie trase la răspundere, se mai spune în comunicatul de presă.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?