X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Familia cîntăreţei Aretha Franklin respinge dramatizarea vieţii ei realizată de National Geographic

23 mar. 2021,, 22:00   Externe
2614 0

Familia cîntăreţei Aretha Franklin respinge dramatizarea vieţii ei realizată de National Geographic, susţinînd că nu a fost consultată şi că nu va susţine miniseria de opt episoade „Genius”, cu Cynthia Erivo în rol principal.

National Geographic susţine că a avut permisiunea de a realiza „omagiul adus geniului Arethei”, însă familia artistei a spus că a fost înlăturată din procesul de producţie şi cere acum fanilor să boicoteze serialul, relatează BBC.

Nepoata celei supranumite „regina muzicii soul” a publicat pe TikTok un clip în care protestează faţă de acest show împreună cu părinţii, rudele şi prietenii lor, scrie News.ro.

„Ca rude apropiate, simţim că este important să fim implicaţi în orice film biografic despre viaţa bunicii mele şi este greu să obţii orice descriere precisă a vieţii oricui fără să vorbeşti cu cei mai apropiaţi”, a explicat ea. „În timpul procesului de scriere, regizare şi filmare a acestui film, am contactat reprezentanţii «Genius» ca familie de mai multe ori, însă am fost desconsideraţi şi ne-a fost spus că nu se va lucra cu noi. Nu sprijinim acest film şi vă cerem ca nici voi să nu o faceţi, pentru că ne simţim jigniţi şi simţim că vor fi multe inexactităţi despre viaţa bunicii mele”.

Aretha Franklin a fost una dintre cele mai mari vedete pop, soul, gospel şi R&B din toate timpurile, cu peste 100 de piese în topurile Billboard, de la „Chain of Fools” şi „Respect” la „Think” şi „(You Make Me Feel Like) A Natural Woman”.


Cu o viaţă tumultuoasă, în care a supravieţuit unor relaţii abuzive şi a lucrat cu lideri pentru drepturile civile precum Martin Luther King, Franklin a murit pe 16 august 2018, la vîrsta de 76 de ani.

Un lungmetraj biografic, cu Jennifer Hudson în rol principal, aflat în producţie înainte de moartea ei, a fost produs cu aportul familiei şi urmează să fie lansat în vara acestui an.

Miniseria de opt episoade a National Geographic a fost anunţată în 2019 şi primele episoade au fost difuzate duminică în SUA.

Familia a recunoscut că nu a văzut miniseria, care a fost în mare parte scrisă de Suzan-Lori Parks, dramaturg premiat cu Pulitzer.

Reţeaua de televiziune a precizat că a primit permisiunea pentru a realiza producţia din partea Aretha Franklin Estate, entitate separată de familie. Reprezentanţii National Geographic au spus că intenţia sezonului „Genius”, care a prezentat anterior vieţile lui Albert Einstein şi Pablo Picasso, a fost de a aduce un omagiu geniului Arethei Franklin. Primele cronici referitoare la acest sezon sînt împărţite.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?