Eurovision stiri: 519
Cazul Filat stiri: 349
Transnistria stiri: 1427
Preşedintele stiri: 4009

Vicepreședintele Parlamentului European: Atmosfera la Chișinău este alta

24 iun. 2019,, 15:10   Politică
2600 0

Prim-ministrul Maia Sandu a avut astăzi o întrevedere cu delegația deputaților europeni, condusă de Heidi Hautala, vicepreşedinte al Parlamentului European.

La ședință, oficialii au trasat prioritățile de cooperare între Republica Moldova și UE.

Sandu a apreciat sprijinul Uniunii Europene acordat țării noastre. Ea a subliniat că drepturile omului, revenirea la practicile democratice și crearea oportunităților pentru cetățeni sînt priorități absolute pentru Guvern. Șefa Executivului a menționat că guvernul precedent a făcut multe promisiuni și a pornit multe programe fără a avea acoperire financiară pentru ele și a lăsat țara într-o situație financiară dificilă.

„Am exprimat solicitările noastre de ajutor pentru a investiga furturile majore din ultimii ani, dar şi spălările de bani despre care ştim cu toţii. Sperăm foarte mult că, în continuare, vom obţine suport pe aceste dimensiuni, dar și pe alte domenii, lucru care va duce la îmbunătăţirea standardelor de viaţă ale cetăţenilor din Republica Moldova”, a declarat Maia Sandu la conferința de presă.

La rîndul său, vicepreşedintele Parlamentului European, Heidi Hautala, a promis o nouă pagină în relația dintre Uniunea Europeană și noul Guvern de la Chișinău în implementarea reformelor democratice.


„Atmosfera la Chișinău este alta. Vom susține ferm un Guvern care are capacitatea și voința de a schimba Moldova pentru binele cetățenilor țării. Este important să deblocăm asistența macrofinanciară. Este binevenită această nouă inițiativă de a amplifica sprijinul nostru, pentru că vedem că acum chiar există voință politică. Mai ales în ceea ce privește crearea unui sistem judiciar independent și intensificarea proceselor de transparență și întărire a integrității”, a conchis oficialul european.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?