Transnistria stiri: 1399
Preşedintele stiri: 4054

Sandu a comentat ancheta în cazul blocului „Pobeda” creată de fugarul Ilan Șor

29 apr. 09:37   Politică
4191 2

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat, în cadrul vizitei sale la Bruxelles, că este important ca ancheta deschisă în care sînt vizați susținătorii noului bloc politic Victoria/Pobeda al fugarului Ilan Șor să aibă o finalitate.

„Din cîte am văzut, organele s-au autosesizat. Nu trebuie Președinția să facă demersuri pentru că în asemenea caz, avocații celor care comit asemenea infracțiuni spun că se implică politicul. Deci instituțiile noastre s-au autosesizat, s-a pornit procesul de anchetare. Important să vedem o finalitate, pentru că noi vedem instituții care își fac treaba bine, inclusiv Poliția, SIS, și după asta se ajunge la o altă etapă într-o anumită instituție și acolo nu se mai întîmplă nimic. Deci instituțiile lucrează la asemenea cazuri și ele trebuie sancționate, pentru că ele contravin legislației RM”, a menționat Maia Sandu în cadrul unei întîlniri cu cetățenii moldoveni stabiliți în Belgia, notează Noi.md cu referire la jurnal.

Șefa statului a comentat și etapa la care se află reforma justiției.

„Este o muncă care durează și planurile noastre inițiale au fost că aceste etape de curățare a sistemului se vor întîmpla mai repede. S-a întîmplat mai încet, pentru că pe parcurs a apărut o întrebare, apoi alta. O piedică pe care a creat-o, de exemplu, Curtea Supremă de Justiție. La fiecare acțiune a guvernării, cei din sistem care își doresc să păstreze corupția în sistem au venit cu lovituri. Unele lucruri nu au putut fi prevăzute, dar pe altele puteam să le prevedem la bine. Nu trebuia să ne așteptăm că va fi o reformă care va merge pe linie dreaptă. Cred că ne-am imaginat că în sistem sînt mai mulți oameni care își doresc ca lucrurile să se facă corect acum. Nu zic că nu sînt oameni corecți în sistem, dar nu există curaj din partea celor care nu încalcă legea. Există un tupeu enorm din partea celor care au comis abuzuri în toți acești ani și care sub toată insistența vor să rămînă”, a spus Maia Sandu.

Amintim că oamenii legii au ridicat peste 20 de milioane de lei în cadrul perchezițiilor în care sînt vizați susținătorii noului bloc politic Victoria/Pobeda al fugarului Ilan Șor, la întoarcerea lor de la Moscova. Procurorii PCCOCS au deschis un dosar penal pentru contrabandă în proporții deosebit de mari. Ofițerii și procurorii au efectuat 27 percheziții în mai multe localități la domiciliile celor implicați în schema infracțională. Banii, introduși în țară de mai mulți curieri, erau destinați finanțării ilegale a unor formațiuni politice din surse tenebre, afirmă autoritățile.

10
2
0
0
43

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce vor duce modificările la Codului Penal privind extinderea noțiunii de ”trădare de patrie”?