Transnistria stiri: 1424
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

PSRM a sesizat Curtea Constituțională în privința îngrădirii dreptului la vot al moldovenilor din Rusia

22 ian. 2019,, 14:28   Politică
2182 1

Deputații socialiști au contestat astăzi la Curtea Constituțională hotărîrea Guvernului cu privire la deschiderea secțiilor de votare pentru alegerile parlamentare din 24 februarie 2019, notează Noi.md.

Potrivit lor, prin aprobarea acelei hotărîri Guvernul a permis excluderea din procesul constituțional a sute de mii de cetățeni din Republica Moldova care trăiesc și muncesc în Federația Rusă.

“Acesta este un caz grav de discriminare constituțională a moldovenilor care au fost privați de posibilitatea de a vota. În Europa și în SUA, vor fi deschise circa 100 de secții de votare, aproximativ jumătate de milion de buletine de vot, care acoperă aproape 100% dintre alegători. Ceea ce ține de cei peste 500 000 de cetățeni care locuiesc în Federația Rusă, sînt lipsiți de acest drept. Pentru ei s-au deschis doar 11 secții de votare, ceea ce permite să voteze aproximativ 50 000 de persoane, iar asta constituie doar 10 % din numărul concetățenilor noștri aflați pe teritoriul Federației Ruse”, a spus deputatul Vlad Batrîncea.

În opinia lui, Guvernul a aplicat dublele standarte și a adoptat o “hotărîre politică și chiar geopolitică”.

Deputatul a mai declarat că această hotărîre trebuie anulată și revizuită în regim de urgență, în caz contrar vor apărea semne de întrebare față de legimitatea acestor alegeri și rezultatul lor. Bătrîncea a anunțat că informația despre această încălcare gravă a drepturilor a fost adusă la cunoștință Consiliului Europei și Misiunii de observatori a OSCE.


La rîndul său deputatul Adrian Lebedinschi a remarcat faptul că Guvernul se consultă cu ambasadele în legătură cu deschiderea secțiilor de votare. În ceea ce privește Federația Rusă, autoritățile au ignorat recomandările Ambasadei Republicii Moldova în această țară.

“Pe teritoriul Federației Ruse trebuie să fie deschise cel puțin 30-40 secții de votare, pentru a putea vota cel puțin 150-200 de mii de cetățeni”, a conchis el.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?