Transnistria stiri: 1392
Preşedintele stiri: 4027

Popescu: La această etapă riscurile sînt doar de ordin hibrid

3 mar. 2023,, 07:15   Politică
2563 1

La această etapă nu există riscuri militare la adresa Republicii Moldova. Principalele riscuri care planează asupra stabilității țării sînt cele de ordin hibrid.

O spune ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu. Potrivit oficialului, în prezent, Republica Moldova se confruntă cu o serie de provocări specifice războiului hibrid, fiind vorba de propagandă, alerte false cu bombă și încercarea grupurilor oligarhice de a destabiliza situația prin proteste plătite, notează IPN.

Vicepremierul Nicu Popescu spune că datorită rezistenței poporului ucrainean și a sprijinului occidental pentru armata ucraineană, linia frontului este menținută departe de granița Republicii Moldova. Șeful diplomației de la Chișinău dă asigurări că riscul unui conflict militar în Republica Moldova, în acest moment, nu există.


„Republica Moldova nu este amenințată militar la această etapă. Avem o situație geografică, regională și sprijin extern, care ne permit, la această etapă, să nu ne simțim amenințați militar. Acest lucru se datorează faptului că armata și societatea ucraineană au capacitatea să mențină linia frontului departe de Republica Moldova. La această etapă principalele riscuri sînt de ordin hibrid, intern, atacuri cibernetice, alerte cu bombă, protestatari plătiți”, a spus Nicu Popescu în cadrul emisiunii „În context” de la postul public de televiziune Moldova 1.

Oficialul a mai menționat că autoritățile Republicii Moldova au luat decizia de a renunța treptat la relațiile cu CSI, fiind denunțate acordurile care sînt depășite de timp sau irelevante parcursului european al țării.

„În cadrul CSI Republica Moldova a semnat și ratificat peste 300 de acorduri, sînt aproximativ 330 de acorduri. Știm că în CSI s-au semnat acorduri care nu funcționează, care nu se aplică sau nu sînt respectate. Fiecare minister face această evaluare și treptat va porni procesul de retragere din mai multe acorduri care sînt irelevante pentru Republica Moldova. Obiectivul nostru este aderarea la Uniunea Europeană , relațiile noastre externe sînt subordonate acestui obiectiv, iar în CSI sînt multe lucruri irelevante sau nu se aplică. Pe hîrtie avem o zonă de liber schimb cu Federația Rusă, de facto Rusia a introdus de multe ori restricții comerciale majore”, a spus șeful diplomației de la Chișinău, Nicu Popescu.

Vicepremierul a reiterat că Republica Moldova cere oficial Rusiei retragerea trupelor de pe teritoriul său și insistă pe reglementarea pașnică a conflictului transnistrean, exclusiv prin metode diplomatice. Oficialul le-a dat asigurări cetățenilor că scopul autorităților este menținerea păcii, securității și liniștii pe ambele maluri ale Nistrului.

4
0
0
0
19

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?