X 
Transnistria stiri: 1382
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3997

Gavrilița a mers cu o inspecție la Măgdăcești

9 sep. 2022,, 12:45   Politică
2268 0

Natalia Gavrilița a discutat cu primarul și angajații grădiniței din Măgdăcești, raionul Criuleni, despre lucrările de finalizare a apeductului.

În cadrul proiectului au fost construiți 45 km de rețele de canalizare și 5 km rețele de apeduct. Mai mult, au fost efectuate și lucrări de amplificare a capacității stației de epurare și a celei de pompare. Proiectul de construcție și extindere a rețelei de canalizare a fost executat cu suportul financiar al Fondul Ecologic Național, avînd un cost total de cca 38 milioane lei. Datorită acestei investiții, circa 7500 de locuitori ai satului Măgdăcești vor beneficia de apă și canalizare, notează Noi.md

Șefa Guvernului a trecut să salute copiii, părinții și cadrele didactice ale grădiniței din localitate, unii dintre cei mai importanți beneficiari ai proiectului.

„Ne-am propus, împreună cu întreaga echipă de guvernare, încă din prima zi, să reluăm proiectele puse pe pauză, să inițiem altele noi și să ridicăm nivelul de trai al cetățenilor noștri, astfel încît să aibă tot confortul necesar în casele lor și în comunitatea din care fac parte, să aibă plăcerea de a rămîne în țară și de a contribui la dezvoltarea și prosperarea societății. Astfel de proiecte frumoase ca în Măgdăcești se realizează datorită implicării plenare a administrației publice locale și a locuitorilor din comună. Anume dedicația și efortul lor au mobilizat numeroase proiecte în comună și au adus localitatea la acest nivel de dezvoltare. Comuna Măgdăcești poate servi drept exemplu pentru multe alte localități”, a declarat prim-ministra.

Natalia Gavrilița a vorbit cu angajații grădiniței despre pachetul de solidaritate adoptat recent, care include noi măsuri de salarizare instituite de Guvern, ajutoare unice pentru salariați și pensionari, indemnizații pentru familii cu copii mici și măsuri de susținere a antreprenorilor pentru menținerea locurilor de muncă.

Primărița localității, Liuba Cojocaru, și-a exprimat mulțumirea pentru decizia Guvernului de a dubla bugetele locale, menționînd faptul că, în acest an, prin orientarea taxei locale pentru drumuri, va reuși să facă lucrări de reabilitare pe patru porțiuni de drum din satul Măgdăcești.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?