Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Deputați: Criza pandemică este prioritară în raport cu cea politică

12 mar. 2021,, 09:13   Politică
2723 0

Schimbare de retorică din partea reprezentanților PAS. Aceștia spun că, în prezent, depășirea crizei pandemice este prioritară în raport cu criza politică, iar soluțiile pot fi indetificate chiar și în condițiile Guvernului interimar, condus de Aureliu Ciocoi.

De cealaltă parte, reprezentanții PDM și cei ai Platformei DA spun că, în prezent, este imperios necesară învestirea unui Guvern plenipotențiar, care să asigure procesul de imunizare a populației și abia ulterior poate începe campania electorală pentru alegerile anticipate, notează IPN.

Reprezentanții Platformei DA spun că scenariul șefului statului potrivit căruia după data de 23 martie ar putea fi dizolvat Palamentul nu este altceva decît o pierdere de timp. Potrivit acestora, menținerea unui Guvern interimar la putere în condiții de criză pandemică acută reprezintă o iresponsabilitate.

„După o discuție cu membrii Guvernului interimar, m-am convins că avem nevoie de Guvern plenipotențiar. Cu acest Guvern interimar departe nu ajungem, cu excepția Ministerului Finanțelor, am văzut o nepuțință totală. După 23 martie, cel mai probabil, nu vor exista circumstanțele dizolvării Parlamentului ”, a spus deputatul Platformei DA, Alexandru Slusari în cadrul emisiunii „Politica Nataliei Morari” de la TV8.

Și democrații spun că este necesară învestirea unui Guvern cu atribuții depline, în condițiile în care pînă nu avem o imunizare generală a populației, oricum nu poate fi vorba de începutul campaniei electorale pentru alegerile anticipate.


„Cred că nimeni nu vrea să ne pornim în campanie electorală cu oamenii nevaccinați, întîi trebuie să avem o imunitate colectivă, cel puțin 50% din populație să fie vaccinată și abia apoi poți să faci întîlniri electorale. Asta ar înseamna 4 milioane de doze de vaccin, ceea ce înseamnă că zilnic trebuie să vaccinezi 33-34 de mii de oameni, oricum avem nevoie de acest timp. De ce să nu avem un Guvern pînă atunci?”, s-a întrebat președintele PDM, deputatul Pavel Filip.

O schimbare de retorică se observă în rîndul reprezentanților PAS. Potrivit lor, în prezent, soluționarea problemelor politice trebuie lăsată pe plan secund, iar Parlamentul trebuie să se preocupe de criza pandemică, chiar și în condițiile Guvernului interimar.

„Există riscul ca Parlamentul acesta să rămînă pînă în 2023. Pentru că există un balast în Parlament care se ține de scaune și va inventa orice ca să se mențină în Parlament. Totuși, acum, urgent, se impune adoptarea unor decizii chiar și în condițiile acestui Guvern interimar. În dorința de a avea soluții politice, nu trebuie să uităm ce avem în spitale ” a spus președintele interimar PAS, deputatul Igor Grosu.

Joi, 11 martie, Consiliul executiv politic al PSRM a decis să se adreseze Comisiei de la Veneția și Consiliului Europei pentru a o determina pe președintele Sandu să respectare Constituția și deciziile Curții Constituționale, să înceapă consultările cu fracțiunile parlamentare și să fie identificat un consens privind desemnarea candidatului la funcția de prim-ministru.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?