Partidul Unității Naționale este prin esența sa un partid care sfidează țara și poporul, fapt interzis atît prin art.32 al Constituției, cît și alin.2 al articlului 10 din Conveția Europeana pentru Drepturile Omului.
Opinia aparține liderului Mișcării de Tineret „Urmașii lui Ștefan”, Dumitru Roibu.
El a condamnat decizia PUN-ului de a arbora drapelul românesc.
,,Noi am depistat această încălcare și am semnalat-o organelor de drept. Nu considerăm că am făcut ceva ieșit din comun, ne-am făcut datoria de cetățeni care respectă țara în care trăiesc și legile lor. Mai sînt partide care încalcă legea în acest mod și pe care deja le-am reclamat la organele de drept”, a declarat Roibu.
Liderul Mișcării de Tineret „Urmașii lui Ștefan” salută operativitatea cu care a reacționa Ministerul Afacerilor Interne.
,,Credem că partidele politice nu trebuie să aștepte să fie sancționate, ci primordial să respecte legile țării în care activează și unde tind spre putere. Dacaă încep cu ilegalităti, nu au șanse de izbîndă. Poporul nu poate fi mințit, iar alegerile demonstrează ca îi taxează pentru această lipsă de respect față de popor”, a mai adăugat Dumitru Roibu.
Amintim că, Partidul Unității Naționale a fost amendat pentru că a arborat drapelul României în fața sediului și nu cel al R. Moldova, care, potrivit membrilor PUN, a fost arborat anterior însă a fost furat de persoane neidentifiate.
Urmărește-ne pe Odnoklassniki, dacă vrei să afli mai multe
Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter
Наш язык МОЛДАВСКИЙ ( это повторяю для особо тупых и не грамотных ) Курица не может учится у " яйца " есть такая присказка у многих народов . Это для агентов социков додошников пишу . Почитайте в каком году была образована Румыния , на основе чего и кем . А вы только раскол вводите этими социалистическими выражениями про " румынский язык " Тупые додошата в мире спокойно уживается Немецкий язык и Австрийский , Испанский и Португальский , Белорусский и Русский , ну сколько можно одно и ту же глупость повторять . Стыдно мать вашу тупицы молдавские и провокаторы румынские ( пишу специально маленькими буквами , дабы показать что вы молекулы ничтожные )
Comentariile (15)
Adăugaţi Comentul
Cand amendati pe cei ce arboreaza drapelul Transnistriei
La toate cladirile renovate pe banii Romaniei ar trebui arborat steagul Romaniei
Viitorul Republicii Moldova este unirea cu România. NATO ne poate ajuta.
Belarus de ce se poate uni cu Rusiia, dar Republica Moldova nu se poate uni cu România? ??? Suntem același popor.
Limba română este limba moldovenească, sunt o singură limbă. Doar au mici diferențe.
Republica Moldova va rămâne si peste 10 ani cea mai săracă țară din Europa. Numărul și procentul celor care vor unire cu România va ajunge la 40%.
Dupa cum vad numa tigani pe aici,, ian ridicativa fustele si carabanitiva in tarisoara voastra bogatà in tigani,,!!! >
moderatorul pro rus de pe acest site aruncă automat în Spam comentariile pro-românești. Tupeistule...