Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4001

Un partid, amendat pentru arborarea drapelului românesc în fața sediului (DOC)

29 noi. 2019,, 14:43   Politică
7176 18

Partidul Unității Naționale a fost amendat pentru că a arborat drapelul României în fața sediului și nu cel al R. Moldova, care, potrivit membrilor PUN, a fost arborat anterior însă a fost furat de persoane neidentifiate.

Pe acest fapt partidului i-a fost pornit un porces contravențional, srie noi.md cu referire la deschide.md.

„A încălcat modul de folosire a drapelului R. Moldova și anume în fața sediului nu au arborat drapelul R. Moldova lîngă cel al României și cel al Uniunii Europene”, se arată în textul descrierii faptei contravenționale.

Pentru aceasta, PUN a fost sancționat cu o amendă de 1500 lei, sancțiune pe care partidul o consideră ilegală.

Specificăm că, un demers în care a fost semnalată „încălcarea” privind drapelul de stat de către PUN, a fost remis procurorului general interimar de către Mișcarea de Tineret „Urmașii lui Ștefan”. Activiștii afirmau că „la sediul formațiunii conduse de Anatol Șalaru, a fost arborat drapelul altui stat, al României”.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?