Transnistria stiri: 1382
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3997

Progresele în domeniul integrării europene, discutate de Popescu și ministrul de Externe al României

20 iun. 2023,, 11:48   Politică
2047 0

Gradul de îndeplinire a recomandărilor Comisiei Europene pentru începerea negocierilor de adere la UE a fost pus astăzi, în discuție, în cadrul întrevederii ministrului de Externe, Nicu Popescu, cu noul ministru al Afacerilor Externe a României, Luminița Odobescu, aflată în vizită la Chișinău.

Nicu Popescu a remarcat că România joacă un rol de lider în privința setării agendei europene a R.Moldova. Oficialul și-a exprimat speranța că spre sfîrșitul acestui an, R.Moldova va obține recomandarea din partea Comisiei Europene de începere a negocierilor de aderare.

"Doar în ultimele săptămîni și luni, la inițitiva României, UE a lansat mai multe inițiative care vor sprijini R.Moldova, inclusiv adoptarea noului regim de sancțiuni împotriva celor care încearcă să destabilizeze R.Moldova. Avem relații excelente cu România, relații care ne ajută să menținem pacea și libertatea pe teritoriul țării noastre.

Am discutat despre gradul de îndeplinire a celor 9 recomandări a Comisiei europene, lucrurile avansează destul de bine, sperăm că spre sfîrșitul acestui an, R.Moldova va obține recomandarea de începere a negocierilor de aderar"e, a spus Popescu în cadrul unei conferințe de presă susținute în comun cu omologul său român.

Șeful diplomației de la Chișinău a anunțat că în toamna acestui an va avea loc o nouă reuniune pe Platforma de sprijin pentru Moldova.


La rîndul său, ministrul român de Externe, Luminița Odobescu, a declarat că țara sa va fi alături de Moldova la fiecare etapă a parcursului de aderare.

"România s-a implicat activ și constant la nivel european în beneficiul Chișinăului. Sprijinim obținerea cît mai curînd posibil a unei decizii favorabile de începere a negocierilor de aderare la UE. Crizele nu au făcut decît să consolideze și mai mult conlucrarea dintre București și Chișinău", a declarat oficialul.

1
0
0
0
8

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?