Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Pe arena politică au apărut două partide noi

11 ian. 14:33   Politică
4242 0

Este vorba despre Partidul politic „Victorie” și despre Partidul politic „Unitate”. Astfel, numărul formațiunilor înregistrate în Republica Moldova ajunge la 80.

Potrivit Agenției Servicii Publice, Partidul „Victorie” a fost înregistrat pe data de 28 decembrie 2023, în calitate de președinte fiind indicat Vadim Grozavu. Formațiunea declară că are 1.331 de membri. „Partidul politic Victoria se bazează pe principiile fundamentale ale transparenței, legalității, echității, garanției securității juridice deținînd poziții patriotice și puternice. sîntem o formațiune pro moldovenească, pro cetățeni. Considerăm că pentru dezvoltarea statului este nevoie de o viziune clară cu privire la viitorul acestuia, fără a fi influențată de opinii și interese geopolitice”, se menționează în programul politic al formațiunii, transmite IPN.

Partidul politic „Unitate” este formațiunea cu numărul 80, fiind înregistrat pe 5 ianuarie 2024. Președintele formațiunii este Dmitrii Furdui, iar partidul arată că are 1.199 de membri. „Scopul final al partidului este de a construi o societate a libertății în conformitate cu legea. Elita politică din Moldova a devenit o castă. În ultimul deceniu, guvernele care s-au perindat au capturat statul, iar guvernul actual a instaurat în țară dictatura, atacînd drepturile și libertățile fundamentale ale omului. Vom aboli dictatura și îi vom aduce în fața justiției pe cei responsabili de crimele împotriva democrației”, se arată în programul partidului nou creat.

Anul trecut au fost create cinci partide politice. Prima formațiune politică a fost înregistrată în ianuarie de către primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban – Mișcarea Alternativa Națională. În martie, medicul și activistul Dragoș Galbur și-a înființat Partidul Național Moldovenesc, iar în mai a fost înregistrat Partidul Liga Orașelor și Comunelor, unul dintre co-președinți fiind primarul de Leova, Alexandru Bujorean. În luna august au fost create alte două formațiuni – Mișcarea Respect Moldova, condusă de fostul deputat democrat, Eugeniu Nichiforciuc, și Mișcarea Reformei Sociale, condusă de Igor Istrati. La sfîrșit de an, a fost înregistrat Partidul politic „Victorie”.

1
1
1
1
21

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?