Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4002

Hotărîrile Curții Constituționale, criticate dur de foști judecători

14 iun. 2019,, 11:40   Politică
4274 1

Zece foști judecători care au activat la diferite instanțe au semnat o declarație comună prin care au calificat ultimele decizii ale Curții Constituționale (CCM) ca fiind contrare prevederilor Constituției.

Aceștia au explicat de ce, în opinia lor bazată pe cunoștințe și experiență profesională, Curtea a greșit atunci cînd a interpretat termenul de trei luni din Constituție ca fiind de 90 de zile.

„Esența interpretării menționate se rezumă la interpretarea termenului calendaristic de 3 luni cu care se operează în textul Constituției, în frauda legii. Astfel, Curtea a indicat în paranteză interpretarea termenului de 3 luni ca fiind 90 de zile. O astfel de interpretare reprezintă în esență o modificare a normei constituționale, într-o procedură neadmisă de lege. Or, Curtea Constituțională, nu este autoritatea competentă de a interveni în textul normei constituționale în scopul modificării acesteia”, se menționează în declarația foștilor magistrați.

Aceștia și-au manifestat dezacordul total față „de procedura arbitrară care a stat la baza ultimelor decizii și hotărîri succesive adoptate în grabă de Curtea Constituțională, cu mari abateri de la prevederile Constituției și a jurisdicției constituționale.

Declarația este semnată de următorii foști magistrați: Alexandru Șpac – fost judecător al Curții de Apel Chișinău; Domnica Manole – fostă judecătoare a Curții de Apel Chișinău; Dumitru Pulbere – fost judecător al Curții Constituționale; Dumitru Visterniceanu – fost judecător al Curții Supreme de Justiție; Elena Gligor – fostă judecătoare a Curții de Apel Chișinău; Nicolae Osmochescu – fost judecător al Curții Constituționale; Tatiana Chiriac – fostă judecătoare la Judecătoria Călărași; Tatiana Duca – fostă judecătoare a Curții de Apel Balți; Tatiana Raducanu – fostă judecătoare a Curții Supreme de Justiție și Victor Pușcaș – fost judecător al Curții Constituționale.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?