Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Ganninger: Alegerile parlamentare vor reprezenta un moment de cotitură în parcursul Moldovei

4 oct. 2018,, 07:42   Politică
4654 0

Alegerile parlamentare din 2019 vor reprezenta un moment de cotitură în parcursul Republicii Moldova. De aceea, un proces electoral corect, înainte de scrutin și după, ar trebui să fie un lucru firesc.

Declarația a fost făcută de ambasadoarea Republicii Federale Germania în Republica Moldova, Angela Ganninger, în cadrul unei recepții organizate cu ocazia Zilei Unității Germane, transmite IPN.

Angela Ganninger a remarcat că pe parcursul anilor, Germania și Uniunea Europeană, pe de o parte, și Republica Moldova, pe de altă parte, s-au apropiat tot mai mult, important însă este parcurgerea continuă comună a respectivului drum și implementarea obiectivelor propuse. „Astăzi ne bucurăm de regim liberalizat de vize și de relații economice aprofundate și cuprinzătoare. Acest lucru s-a datorat negocierilor ample și bunelor pregătiri”, a spus diplomata.

Potrivit ambasadoarei, ziua de 3 octombrie este data în care a avut și are loc un eveniment foarte important pentru Germania și pentru toată Europa. „Confirmarea independenței Republicii Moldova a avut loc practic în aceeași perioadă de timp în care s-a produs și reintegrarea Germaniei. Chiar dacă experiențele istorice dintre țările noastre sînt diferite, am trăit și vom retrăi în continuare sentimente de prietenie reciprocă”, a spus Angela Ganninger.

Atmosfera la eveniment a fost întreținută de orchestra militară Würzburg/Veitshöchheim a Bundeswehrului german.

Ziua Unității Germane este marcată anual pe 3 octombrie din 1990, aceasta fiind sărbătoarea națională a Republicii Federale Germania.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?