Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Dmitrii Kozak a fost invitat la Chișinău: Cine-l va însoți

18 oct. 2021,, 08:36   Politică
4286 1

Autoritățile de la Chișinău l-au invitat pe șeful-adjunct al administrației prezidențiale a Federației Ruse, Dmitrii Kozak, la Chișinău.

La fel, au fost invitați și reprezentanții Gazprom pentru a aborda subiectul livrării gazelor naturale. Despre aceasta a anunțat vice-președintele Parlamentului, liderul fracțiunii PAS, Mihai Popșoi, în cadrul unei emisiuni televizate.

„Negocierile privind aprovizionarea cu gaz continuă. De îndată ce vom obține rezultatele, le vom anunța. Reprezentanții Guvernului au avut negocieri la Moscova, iar acum am invitat reprezentanți ai Gazprom-ului, dar și pe Dmitrii Kozak la Chișinău. Ne-am înțeles că vizita va avea loc, dar nu știm încă data exactă”, a precizat Popșoi.

Vice-președintele a mai spus că acest subiect a fost discutat în august, în cadrul vizitei lui Kozak la Chișinău. Potrivit lui Mihai Popșoi, în cadrul discuțiilor de atunci s-a discutat despre prelungirea contractului de livrare a gazului natural de Gazprom. Deputatul și-a exprimat încrederea că va fi semnat un contract pe termen lung cu Gazprom.

Amintim, șeful adjunct al administrației prezidențiale din Rusia Dmitri Kozak s-a întîlnit în luna august, la Chișinău, cu președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, într-un format extins. Discuțiile au durat aproximativ două ore. Printre problemele discutate s-au numărat soluționarea diferendului transnistrean, problema eliminării muniției în Transnistria, exporturile produselor agricole moldovenești către Rusia fătă plata taxelor vamale și furnizarea de gaze rusești către Moldova.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?