X 
Transnistria stiri: 1425
Eurovision stiri: 509
Preşedintele stiri: 4002

Candu: Integrarea europeană nu trebuie condiționată

15 oct. 2018,, 07:29   Politică
5430 15

Modificarea Constituției cu introducerea vectorului integrării europene nu trebuie condiționată, așa cum cer unele partide actualmente.

Prin această modificare se dorește cursul ireversibil al țării spre integrarea europeană. Declarația aparține președintelui Parlamentului, Andrian Candu, transmite IPN.

„Vrem să introducem în Constituție unele prevederi ce vor garanta că Republica Moldova se mișcă spre direcția Uniunii Europene și că integrarea europeană este modelul nostru de dezvoltare. Dacă am avea astfel de prevedere în Constituție, orice altă lege care nu corespunde acestui vector, riscă să fie declarată neconstituțională”, a declarat Andrian Candu în cadrul emisiunii „Replica” de la postul de televiziune Prime TV.

Șeful legislativului spune că ar vota pentru schimbarea în Constituție denumirea limbii de stat, așa cum condiționează Partidul Liberal, dar jumătate din fracțiunea PDM și din societate crede altceva. „De ce trebuie acum să ne confruntăm, dacă noi toți credem în integrarea europeană și mai puțini sînt cei care cred în limba romînă, chiar dacă este un adevăr științific?”, se întreabă Andrian Candu.

Președintele Parlamentului spune că dacă nu va fi votată modificarea săptămîna curentă, nu mai este timp pentru a reveni la acest subiect. „Chiar dacă am vota peste o săptămînă sau două riscăm să trimitem la președinție legea, să fie respinsă de președinte, întoarsă înapoi la Parlament și noi să n-o mai putem vota repetat. Și atunci procedura trebuie parcursă de la început – iarăși avizul Curții Constituționale și pierdem momentul”, a spus Andrian Candu.

Analistul politic Anatol Țăranu consideră că în politică se întîmplă asemenea momente cînd trebuie să joci pe interesul oponentului politic, dar mai important este interesul țării decît lupta interpartinică. În opinia lui, în orice situație – fie se votează modificarea Constituției, fie nu – are de cîștigat Partidul Democrat.

Decanul Facultății de Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative a USM, Alexandru Solcan, consideră că introducerea în Constituție a obiectivului european este un interes general care depășește niște interese personale. Prin aceasta se creează cadrul juridico-politic pentru integrarea europeană în care orice guvernare ar veni, n-ar putea să decline acest vector. În opinia lui, modificarea ar elimina clivajul geopolitic care permanent marchează campaniile electorale și oponenții politici ar aborda în campanii problemele practice, cu care se confruntă cetățenii.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?