Transnistria stiri: 1382
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3997

Interdicția exportului de porumb: Decizia ar putea fi revizuită

10 mar. 2022,, 06:37   Societate
3176 0

Prim-ministra Natalia Gavrilița declară că decizia Comisiei pentru Situații Excepționale privind interzicerea exportului de porumb a fost luată în baza datelor oficiale, prezentate de producători, cu privire la stocurile de care dispun.

Totodată, aceasta a mai adăugat că la moment, au loc discuții cu agricultorii, pentru a găsi o soluție, și că nu exclude revederea hotărîrii CSE, dar cu o condiție, transmite Unimedia.

Prim-ministra a venit cu o reacție, după ce deputații BCS, dar și reprezentanți ai Platformei DA au criticat decizia CSE privind interzicerea exportului de porumb.

„Discutăm cu acești producători, noi ne-am condus de cantitățile declarate oficial. Iată că vedem consecințele, atunci cînd nu există date corecte, furnizate statului. Vom discuta și vom vedea care sînt soluțiile”, a menționat Natalia Gavrilița.

Șefa Guvernului a precizat că decizia CSE ar putea fi revizuită, dar cu o condiție: „Discutăm cu acești producători, vedem care este soluția, credem că trebuie să existe și anumite condiționalități, pentru evidența corectă a stocurilor, ca să nu ne ponemim în situația cînd datele oficiale ne arată una și ne trezim că realitatea este alta”.


Deputatul Blocului Comuniștilor și Socialiștilor Radu Mudreac susține că decizia CSE de a interzice exportul de porumb este una greșită și solicită anularea acesteia, cît timp în țară sînt cantintăți mari de porumb, iar agricultorii, lipsiți de surse financiare pe care le-ar fi putut obține în urma exportului acestuia, riscă să nu-și mai poată prelucra pîmînturile. Critici au venit și din partea fostului deputat al Platormei DA, Alexandr Slusari.

La începutul lunii martie, Asociația Forța Fermierilor și-a exprimat „dezacordul categoric” privind decizia Comisiei Situației Excepționale de a interzice exportul porumbului și a calificat-o drept „o lovitură economică în adresa agricultorilor”. Asociația a adresat o scrisoare deschisă către prim-ministra, Natalia Gavrilița, prin care cere anularea hotărîrii CSE.

Pe lîngă grîu și zahăr, de la 1 martie 2022 a fost interzis exportul din Republica Moldova a porumbului și derivatelor acestuia, cu excepția semințelor de porumb destinate însămînțării. Decizia a fost luată la data de 27 februarie, de Comisia pentru Situații Excepționale.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?