Cazul a avut loc la data de 30 iunie, în jurul orei 00.40, în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni – I.T.P.F. Iași. Pentru efectuarea formalităţilor de control, s-a prezentat un cetăţean din Republica Moldova, în vîrstă de 27 de ani, conducînd un autoturism înmatriculat în Germania, transmite unimedia.
La solicitarea polițiștilor de frontieră, bărbatul nu a putut prezenta permisul de conducere, declarînd că l-a uitat la domiciliu. Oamenii legii au efectuat verificări specifice, în urma cărora au stabilit că tînărul nu are dreptul de a conduce autoturisme.Bărbatul a declarat că nu a urmat niciodată cursurile unei şcoli auto.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări, sub aspectul săvîrşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.
Adăuga comentariu