X 
Transnistria stiri: 1382
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3997

Incendiu la o fermă din Anenii Noi: 19 porci au murit

1 ian. 2020,, 14:30   Societate
3413 0

Potrivit datelor Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, în ultimele 24 de ore salvatorii și pompierii din Republica Moldova au intervenit în 34 situații de risc.

În noaptea dintre ani angajații IGSU au avut misiuni de asigurare a securității antiincendiare, dar și de a lichida consecințele situațiilor excepționale. Un caz în care a fost necesară implicarea pompierilor a avut loc în seara zilei de ieri în localitatea Roșcani, raionul Anenii Noi.

Potrivit primelor informații un incendiu a cuprins construcția unei ferme de porci. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 20:27. La fața locului au fost îndreptat un echipaj IGSU din Anenii Noi. Ajunși pompierii au stabilit că flăcările au distrus o parte din acoperiș, dar și circa 70 metri pătrați din podeaua construcției. În urma incendiului au pierit 19 porci. În urma arderii nici o persoană nu a avut de suferit. Salvatorii au reușit localizarea arderii fără ca aceasta să obțină răspîndire. Circumstanțele cazului urmează a fi stabilite.

Un alt caz în care a fost necesară implicarea salvatorilor a avut loc în municipiul Chișinău. În dimineața zilei de 1 ianuarie a avut loc un accident de circulație pe strada Muncești. Impactul s-a produs la ora 06:56 între două autoturisme, un Mercedes Sprinter și Toyota. Salvatorii au intervenit pentru a asigura securitatea antiincendiară pe traseu, dar și pentru decuplarea clamelor acumulatoarelor. În urma accidentului nu a fost nevoie de descarcerare. Circumstanțele cazului urmează a fi stabilite de organele competente.

Potrivit IGSU pentru asigurarea securității de sărbători activează în regim non stop peste 500 de salvatori și pompieri cu 130 unități de tehnică.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?