Transnistria stiri: 1382
Eurovision stiri: 505

Vom avea Centre de zi pentru îngrijirea copiilor de pînă la trei ani

19 iul. 2018,, 12:50   Societate
2587 0

Un nou serviciu social destinat copiilor cu vîrsta de la 4 luni la 3 ani, va fi instituit de către autoritățile publice locale.

Acesta presupune crearea în comunități a centrelor de zi, care vor putea găzdui pînă la 12 copii.

Potrivit Regulamentului-cadru privind organizarea şi funcţionarea Serviciului „Centrul de zi pentru îngrijirea copiilor cu vîrsta de 4 luni-3 ani”, aprobat de Cabinetul de Miniștri, Centrul va acorda asistenţă copiilor în conformitate cu particularităţile individuale de dezvoltare, va consolida competenţele parentale şi va susţine familiile în soluționarea problemelor identificate.

Copiii vor fi admiși în Centru în baza cererii părintelui sau a persoanei în grija căruia se află. În cadrul serviciului, copiii vor beneficia de servicii de alimentație, formarea deprinderilor de viață, dezvoltarea abilităților de comportament.

Începînd cu anul 2011, acest serviciu a fost dezvoltat și pilotat în municipiile Chișinău, Bălți și orașul Glodeni, unde au fost create șase astfel de Centre. Acestea sînt destinate mamelor solitare și familiilor în situație de criză.


Potrivit Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, pe durata funcționării Centrelor, rata de prevenire a cazurilor de risc de separare a copilului de familie a fost de 90%.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

La ce etnie vă atribuiți?