X 
Transnistria stiri: 1382
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3997

Activitatea ilegală a unei săli de joc de cărți, deconspirată de polițiști

28 dec. 2021,, 12:21   Societate
2484 0

Polițiștii au deconspirat activitatea ilegală a unei săli de jocuri de noroc din Bălți.

Încăperea amenajată drept cazinou, a fost luată în locațiune de la un agent economic.

În timpul perchezițiilor, polițiștii au depistat o masă de poker, fișe de poker, cărți de jucat, dar și mijloace bănești în sumă de circa 25 de mii de lei.

La fața locului, polițiștii au legitimat 12 persoane, stabilindu-se că trei dintre acestea au antecedente penale.

La moment sînt efectuate măsuri pentru stabilirea tuturor circumstanţelor şi atragerea la răspundere a persoanelor vinovate.


Dacă vinovăția persoanelor va fi dovedită, aceștia riscă amendă de la 3.000 la 6.000 de lei, aplicată persoanei cu funcţie de răspundere sau amendă de la 6.000 pînă la 9.000 de lei, aplicată persoanei juridice.

Operațiunea a fost desfășurată polițiștii din cadrul Direcției Investigații Nord a INI al IGP, cu sprijinul Batalionului cu Destinație Specială „Scorpion” al Departamentului Trupelor de Carabinieri.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?