Transnistria stiri: 1425
Eurovision stiri: 509
Preşedintele stiri: 4002

Bursa pentru formarea profesională a șomerilor va fi majorată

8 dec. 2022,, 16:15   Societate
2109 0

Bursa pentru șomerii înmatriculați la cursuri de formare profesională va fi majorată de la 15% la 35% din salariul mediu pe economie pentru anul precedent.

Deputații au aprobat, cu 70 de voturi, în prima lectură, proiectul de modificare a Legii cu privire la promovarea ocupării forței de muncă și asigurarea de șomaj și a Codului fiscal, propus de Guvern.

În conformitate cu modificările propuse, șomerii care inițiază o afacere vor primi o subvenție majorată de la 50% la 80%, dar nu mai mult de 20 de salarii medii pentru anul precedent, din cheltuielile necesare pentru înființarea afacerii.

Totodată, urmează a fi exclus termenul de 3 luni după demisie sau concediere, la expirarea căruia persoanele care beneficiază de indemnizații de eliberare din serviciu au dreptul de a beneficia de ajutorul de șomaj.

În același timp, se reduce, de la 18 la 12 luni, termenul de angajare și menținere a locului de muncă de către angajatorii care beneficiază de subvenționarea costurilor pentru crearea sau adaptarea locului de muncă pentru persoanele cu dizabilități.


Concomitent, sînt operate modificări care vor simplifica procedura de obținere a licenței pentru activitatea de plasare în cîmpul muncii în străinătate a cetățenilor Republicii Moldova, precum și ajustări referitoare la suspendarea acestei licențe.

Proiectul de lege va fi supus dezbaterilor în lectura doua.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?