X 
Transnistria stiri: 1424
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Sternioală a deschis ușa procurorilor

12 ian. 2020,, 18:53   Societate
4678 1

Procurorul care instrumentează dosarul lui Oleg Sternioală și experții imobiliari au pătruns, într-un final, în gospodăria lui fostului vicepreședinte al Curții Supreme de Justiție (CSJ). Acesta a deschis singur porțile, potrivit procurorului Roman Statnîi.

Potrivit Anticoruptie.md, ex-judecătorul le-a oferit acces în locuința sa, după ce a înțeles că oamenii legii pregătesc intrarea forțată.

„Nu am avut de ales, ne-am chinuit aproape o lună cu această expertiză, avem și o decizie judecătorească în acest sens. Avocații lui Sternioală au spus că încheierea instanței este ambiguă, dar nu au contestat-o. Am fost pregătiți, era și echipa de intervenție, gata să spargă lacătele, să pătrundem forțat, așa cum prevede legislația în astfel de cazuri. Dar în cele din urmă Sternioală a dat dovadă de bun-simț și ne-a permis să intrăm și să ne facem munca”, a declarat procurorul Statnîi, pentru sursa citată.

Amintim că, vineri și sîmbătă oamenii legii au făcut două tentative nereușite de a intra în ograda lui Oleg Sterniaolă, pentru a-i evalua locuința.

Oleg Sternioală este cercetat penal pentru spălare de bani în proporții deosebit de mari. Acesta a fost reținut pe 4 noiembrie 2019 pentru 72 de ore, dar ulterior a fost eliberat, după ce instanța de judecată a respins demersul procurorilor care au cerut plasare acestuia în arest preventiv.


Dosarul a fost pornit după ce procurorii au stabilit că Sternioală a raportat venituri oficiale în valoare de 7 milioane de lei, dar, concomitent, a achiziționat mai multe bunuri de lux, valoarea estimativă a cărora depășește suma de 13,8 milioane de lei.

Oleg Sternioală a demisionat din funcția de judecător la finele anului 2019.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?