X 
Eurovision stiri: 516
Cazul Filat stiri: 354
Transnistria stiri: 1385
Preşedintele stiri: 4006

Cazuri de gripă sezonieră, confirmate în cîteva localități din Moldova

3 ian. 14:02   Societate
4703 0

În perioada 25 – 31 decembrie 2023, morbiditatea prin infecțiile acute ale căilor respiratorii superioare (IACRS) s-a manifestat la un nivel de intensitate joasă, cu 15,3% mai mult față de săptămîna precedentă a acesteia și o descreștere de 1,8 ori comparativ cu aceeași perioadă a sezonului precedent. În total, au fost înregistrate 8127 de cazuri de IACRS, majoritatea fiind la copii.

Pe parcursul săptămînii trecute, au fost înregistrate 74 de cazuri de gripă sezonieră (mun. Chișinău – 70; mun. Bălți, Dondușeni, Ialoveni și Soroca – cîte un caz), notează Noi.md.

Cazurile au fost raportate la persoane care fac parte din următoarele grupe de vîrstă: 0-4 ani (31 cazuri), 5-14 ani (24 cazuri), 15-29 ani (6 cazuri), 30-64 ani (11 cazuri), peste 65 de ani (2 cazuri).

De la începutul perioadei de monitorizare (02.10.2023 – 31.12.2023), au fost înregistrate 159 de cazuri de gripă, 84 de mii de cazuri de IACRS și 4943 de cazuri de infecții respiratorii acute severe.

Totodată, în laboratoarele ANSP, au fost investigate 248 de probe, în 20 fiind confirmate virusurile gripale (în 56 de probe – virusul SARS-CoV-2).

0
1
2
1
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?