Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Circa 15 mii de țigarete, urmau să ajungă ilegal în Europa

12 feb. 2021,, 13:51   Societate
2346 0

Angajații Poliției de Frontieră de comun cu lucrătorii vamali au deconspirat planurile a doi bărbați, care intenționau să treacă frontiera cu țigări ascunse în bagaj și în roata de rezervă. Cazurile au fost consemnate ieri, 11 februarie, în PTF Aeroportul Internațional Chișinău și PTF Giurgiulești-Galați.

Astfel, 199 de pachete de țigări cu timbru de acciz al Republicii Moldova au fost descoperite în urma unei intervenții comune în punctul de trecere Giurgiulești-Galați, pe sensul de ieșire din țară. Erau camuflate în roata de rezervă a unui microbuz, înmatriculat în Bulgaria. Șoferul, un locuitor al satului Colibași, raionul Cahul, urma să ajungă în Belgia. Ca urmare a verificării cu ajutorul dispozitivului special Baster, echipa comună de control a semnalat o densitate necorespunzătoare a anvelopei de la roata de rezervă, iar la decuparea unei porțiuni de cauciuc s-a depistat că interiorul acesteia era ticsit cu pachete de țigări, marca Malboro. Fiind întrebat, conducătorul auto în vîrstă de 50 de ani a spus că nu cunoștea despre cele depistate, deoarece mijlocul de transport nu-i aparține. Autoturismul a fost indisponibilizat pînă la luarea unei decizii.

În Aeroportul Internațional Chișinău, un bărbat cu dublă cetățenie, a Republicii Moldova și Romîniei, a încercat să scoată ilegal din țară 550 de pachete de țigări. În rezultatul scanării cu aparatul de raze X-ray și procesării imaginilor, polițiștii de frontieră împreună cu vameșii au depistat într-un bagaj, ce aparținea unui pasager al cursei Chișinău-Londra, cele 55 de cartușe cu țigări, marca Winston. Proprietarul bagajului, în vîrstă de 28 de ani, nu le-a declarat la controlul vamal, astfel se face vinovat de tentativa trecerii ilegale a produselor de tutungerie peste hotare. Pentru contravenţia comisă, cetăţeanul s-a ales cu un proces-verbal conform art.287 (al.10) CC al RM. După achitarea amenzii, tînărul și-a continuat călătoria.

În ambele situații, produsele de tutungerie au fost ridicate, iar conform competențelor, cercetările sînt continuate de către Serviciul Vamal.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?