Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Opinie: Proiectul de lege care prevede cedarea clădirii Bibliotecii Naționale, o acrobație retorică

24 mar. 2023,, 17:00   Societate
2865 0

După ce proiectul de lege care prevede cedarea clădirii Bibliotecii Naționale către Mitropolia Basarabiei a stîrnit o serie de critici, cu un aviz la actualul proiect de lege a venit și Centrul Național Anticorupție.

Potrivit avizului, actualul proiect de lege creează un precedent periculos, urmat de o avalanșă de cereri similar.

”Centrul Național Anticorupție atrage atenția asupra modului de asigurare a exercitării acestui drept al persoanei prin prisma cadrului legal național în domeniu. Nota informativă anexată la proiect nu face referință la existența desfășurării anterior a procedurilor generale de asigurare a dreptului victimei represiunilor politice de a fi reabilitată, astfel, nefăcîndu-se referință la prevederile Legii nr.1225-XII din 08.12.1992 privind reabilitarea victimelor represiunilor politice. Or, Legea nr.1225/1992 a fost adoptată în scopul reabilitării pagubelor materiale pricinuite, precum și lichidării altor consecințe ale samavolniciei regimentului totalitar”, se arată în avizul CNA.

Totodată, analizînd proiectul, CNA constată că normele acestuia sînt derogatorii de la normele generale.

”În general, se poate menționa că normele care stabilesc anumite excepții (derogări de la norma generală) pot constitui riscuri de corupție prin promovarea și a altor proiecte de acest gen. În aceste condiții, realizarea aceluiași scop de către subiecți diferiți urmează a fi aplicabil principiul tratării într-o manieră justă și echitabilă a tuturor solicitanților. Deși scopul elaborării proiectului este unul bine conturat, considerăm că promovarea și aprobarea acestuia va putea fi apreciată de către unii participanți ai societății civile ca fiind un precedent judiciar, chiar dacă proiectul legii face parte din categoria actelor legislative de excepție, fapt care va impulsiona posibila înaintare în viitor a solicitărilor de acest gen”, notează CNA.


În concluzie, potrivit autorilor avizului, fără o notă de argumentare solidă, care să facă referință expresă la cauzele imposibilității aplicării cadrului juridic național în domeniul reabilitării represiunilor politice, eventuale bariere de ordin legislativ, etc., proiectul va crea un precedent care poate să impulsioneze solicitări de acest gen și din partea altor subiecți care pot să se afle într-o situație juridică similară.

CNA propune autorului completarea notei informative cu argumente care să analizeze condițiile elaborării proiectului de act normativ derogatoriu de la cadrul legal general.

Astfel, promovarea proiectului urmează să fie susținută de existența unui dialog constructiv cu autoritățile competente în doemniu pentru a identifica soluția viabilă și legală pentru a asigura implementarea scopului propus.

Totodată, autoritățile statului urmează să stabilească proceduri clare și transparente îndreptate spre consolidarea și perfecționarea sistemului instituțional și al cadrului legal în domeniul reabilitării victimelor represiunilor politice.

Într-un comentariu pe pagina sa de facebook activistul civic, Vitalie Sprinceana, menționează că prin acest aviz CNA zice ce zice toată lumea: ”în absența unui cadru legal, autorii proiectului fac acrobații retorice, iar adoptarea proiectului ar crea un precedent periculos, urmat de o avalanșă de cereri similare”, scrie activistul.

Reamintim că vestea precum că edificiul fostului seminar teologic de la intersecția străzilor Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni și 31 August 1989 din capitală, va fi transmis, cu titlu gratuit, Mitropoliei Basarabiei, a stîrnit mai multe critici în societate.

În ultimii ani, statul Republicii Moldova a investit sume uriașe pentru a aduce clădirea la starea actuala, a transfera în acest spațiu circa 500 000 unități materiale și a le asigura condițiile necesare de păstrare.

Asociația Bibliotecarilor din Republica Moldova menționează că, dacă această decizie va fi realizată în practică, va distruge Biblioteca Națională a Republicii Moldova. Aceasta nu are cum să reziste acestei lovituri. Blocul principal proiectat pentru 1 000 000 de volume geme sub greutatea celor peste 2 500 000 de volume și trebuie urgent de adus în corespundere cu parametrii planificați.

Bibliotecarii atrag atenție asupra faptului că Biblioteca Națională este instituția identitară a unei țări, iar blocul 2 al Bibliotecii Naționale a Republicii Moldova este monument de istorie și arhitectură de categorie națională.

0
0
0
0
3

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?