X 
Transnistria stiri: 1424
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Carantină. Ce înseamnă, de fapt, acest termen în condițiile actuale

13 mar. 2020,, 09:13   Societate
5788 0

În cazul în care va exista transmitere locală a infecției cu coronavirus, există riscul de a ne autoizola pentru 70 de zile.

Pentru a evita, însă, astfel de scenarii, cetățenii ar trebui să înțeleagă și să respecte întocmai regimul de carantină, a declarat șeful Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, Nicolae Furtună, la emisiunea Puterea a patra de la N4.

Potrivit oficialului, din cele 10 mii de fișe epidemiologice prelucrate pînă acum, 2 mii au fost rebutate, întrucît nu aveau scris numele, strada sau numărul de telefon. Acest lucru indică faptul că oamenii încearcă să ascundă ceva, însă aceștia „nu ascund decît propria sănătate”. Specialistul a venit cu explicații clare ce înseamnă carantină și de ce acest regim trebuie respectat întocmai.

„Noi avem mii de oameni în carantină, pentru că, dacă e să vorbim pe scurt, acest lucru ține de propria lor sănătate și siguranță. Pentru că dacă dumneata vii din zona X unde există transmitere locală, ceea ce deja există în Europa, riscul de a prelua infecția e mare. Perioada de incubare este 14 zile, maxim, deci oamenii trebuie să înțeleagă foarte clar că în 14 zile ei prezintă risc. Gîndiți-vă la oamenii de lîngă voi și să luați măsuri pentru a-i proteja și pe ei. În cazul autoizolării, medicul de familie ar trebui să știe, căci în felul acesta se dezleagă mînile autorităților ocrotirii sănătății, care, la rîndul lor, întreprind măsuri penrru ca situația să nu se înrăutățească. Autoizolarea presupune doi pași. Noi nu trăim în vacuum, e simplu: copiii trebuie ținuți mai departe, iar adulții să păstreze distanța”, a explicat acesta.

Șeful ANSP a dat exemplul demn de urmat al unui cuplu de moldoveni, revenit dintr-o zonă de risc. „Știind că au acasă părinți cu vîrstă de peste 70 de ani, cuplul a închiriat un apartament unde au stat în carantină, pentru a nu infecta părinții întrucît își respectă aproapele. Rezultatele testelor au fost negative”, a povestit Furtună.


Potrivit lui Furtună, cel mai pesimist scenariu ar fi regimul de izolare pentru toți pînă în vară, lucru care s-ar putea întîmpla dacă se vor înregistra cazuri de transmitere locală a infecției de coronavirus.

„Dacă se va ajunge la un scenariu prost, lucrurile ar putea dura mai bine de 2 luni. 70 de zile de la înregistrarea primelor cazuri. Dacă va exista transmitere locală în masă, examinăm scenariul prelungirii vacanței, iar din această cauză va fi prelungit și anul de studii. Totul depinde de noi și de modul în care vom coopera”, a declarat Furtună, îndemnînd la calm și înțelegere.

Pe 12 martie au fost confirmate alte două cazuri de infecție cu coronavirus în Republica Moldova, numărul acestora constituind 6 persoane, iar toți pacienții au revenit din Italia, țară afectată de Covid-19.

Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică a hotărît suspendarea orelor și a procesului educațional în toate instituțiile de învățămînt din întreaga țară.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?