Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Serviciul 112: "Oamenii sună panicați". Care sînt recomandările specialiștilor

12 mar. 2020,, 15:30   Societate
3207 0

Media apelurilor de urgență la Serviciul 112 nu a crescut semnificativ de cînd a fost anunțat primul caz de contaminare cu noul virus COVID-19.

Acest lucru l-a declarat specialistul în relațiile publice la Serviciul Național Unic de Urgență 112, Ana Carpovici.

Într-un interviu acordat pentru Spuntik, Ana Carpovici a afirmat că media apelurilor de urgență pe care le recepționează operatorii de la 112 este una obișnuită. Potrivit datelor oficiale, cel mai des oamenii sună la 112 pentru a solicita ajutor medical. Pe locul doi este solicitarea ajutorului Poliției, iar pe trei - al salvatorilor.

"Operatorii recepționează apelurile, înregistrează informația și o transmit serviciului de ambulanță care, în funcție de situație, alocă echipajul. De exemplu, de miercuri, 11 martie, ora 16:00, și pînă joi, 12 martie, ora 8:00, au fost înregistrate peste 1600 de apeluri în care oamenii au solicitat ajutorul medicilor. Dintre acestea, în 158 de cazuri oamenii au menționat că au tuse, febră etc.", a subliniat Carpovici.

Totuși, specialistul a remarcat că în ultima săptămînă există o doză de panică în rîndul apelanților. Ținînd cont de situația care a fost provocată de noul coronavirus, oamenii care sună la 112 sînt rugați să descrie în detalii simptomele pe care le au.


"De ieri seara pînă azi dimineața am primit 18 apeluri în care persoanele au anunțat faptul că au suspecții de coronavirus. Operatorii acordă o serie de întrebări obligatorii pentru a transmite o informație cît se poate de veridică echipajelor de ambulanță", a precizat ea.

Carpovici a îndemnat cetățenii să sune imediat medicul de familie dacă au febră sau tuse sau să apeleze la 112, în special, dacă s-au întors din China sau zonele aflate în carantină din Europa.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?