Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Pînă la sfîrșitul acestui an va fi inaugurat un nou punct de trecere a frontierei

17 dec. 2018,, 13:50   Societate
2713 0

Pînă la sfîrșitul acestui an, va fi inaugurat noul punct de trecere a frontierei de la Palanca, care va fi operat în comun de către vameșii și polițiștii de frontieră din Republica Moldova și Ucraina, anunță Noi.md

Astfel, verificările vor fi reduse la un singur filtru de control, ceea ce va accelera semnificativ trecerea frontierei, anunță Serviciul Vamal, care întreprinde toate măsurile pentru a ușura circulația, inclusiv în ajunul sărbătorilor de iarnă.

De asemenea, începînd cu data de 28 noiembrie, călătorii pot traversa segmentul de nord al frontierei moldo-ucrainene și prin postul vamal ”Unguri”, deschis pentru mijloacele de transport de pasageri și mărfuri, cu masa maximă autorizată de pînă la 3,5 tone.

Este de menționat că, deschiderea circulației vehiculelor prin acest post permite dispersarea fluxurilor sporite din vama ”Otaci”, aflată la cca 8 km distanță.

Pentru comoditatea persoanelor care intenționează să traverseze frontiera, Serviciul Vamal are instituit Centrul Unic de Apel (+373 22 574 111), unde acestea pot afla informații privind regulile de traversare a frontierei cu diverse bunuri sau pot face reclamații cu privire la eventuale abuzuri admise de către angajații instituției.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?