X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Italia, la un pas de a înăspri și mai mult restricțiile

1 noi. 2020,, 16:47   Societate
3703 0

Noile date din Italia privind infecţiile cu COVID-19 sînt „îngrozitoare”, iar ministrul italian al Sănătăţii a spus că autorităţile mai au la dispoziţie doar două zile pentru a aproba restricţii mai severe şi să instituie un lockdown pentru a opri răspîndirea virusului, informează Agerpres.

Italia a înregistrat duminică aproape 32.000 de noi contaminări, cel mai mare număr zilnic de la declanşarea pandemiei, şi circa 300 de noi decese cauzate de COVID-19.

În total, numărul de italieni care au murit pînă în prezent de COVID-19 a ajuns la 38.618.

„Avem 48 de ore pentru a încerca să aprobăm o nouă înăsprire a restricţiilor, este vorba de prea mulţi oameni, victime ale noului coronavirus”, a spus ministrul Roberto Speranza, citat de Corriere della Sera.

Un nou lockdown pare a fi singura opţiune pentru a reduce numărul de contaminări şi decese, a spus ministrul, însă există încă îndoieli în legătură cu modul în care ar trebui gestionate şcolile şi îmbunătăţite condiţiile din transportul public.


Săptămîna trecută, guvernul italian condus de premierul Giuseppe Conte a impus restricţii în domeniul afacerilor, ordonînd ca restaurantele şi barurile să nu mai primească clienţi după orele 18:00 şi închiderea totală a sălilor de fitness, de cinema şi a teatrelor, în încercarea de a stăvili această resurgenţă accelerată a coronavirusului.

Numeroase oraşe şi regiuni, inclusiv Lombardia, cea mai afectată de pandemie, au interzis de asemenea circulaţia locală pe timpul nopţii.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?