Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Intrarea la un spectacol de teatru a devenit un lux pentru unii moldoveni

15 sep. 2021,, 10:15   Societate
2532 0

Spectatorii nevaccinați nu se mai înghesuie să meargă la teatru. Un test PCR la COVID-19 pentru fiecare spectacol este un lux, iar de vaccinare unii nici nu vor să audă, transmite Noi.md cu referire la jurnal.md.

Așa că mulți au întors biletele, ori le-au amînat pentru mai tîrziu. Întreaga trupă a Teatrului Național „Mihai Eminescu” este vaccinată cu schema completă, spune directorul adjunct al instituției Ghenadie Gîlcă.

Ghenadie Gîlcă, director adjunct al Teatrului Național „Mihai Eminescu”: "Știu că cineva din spectatorii care deja aveau procurate bilete au venit și au încercat să transfere biletele pentru spectacolele ulterioare.

Și atunci, mergem în întîmpinarea lor și în primul rînd ne dorim să fie în sală, sănătoși evident.

Este foarte complicat desigur, eu personal am avut doi prieteni foarte buni, care și-au rezervat locuri în sală, dar, pentru că nu sînt vaccinați, nu au acces în sală și atunci pun spectacolele mai tîrziu."


La Teatrul Național „Mihai Eminescu” toți actorii sînt imunizați anti-COVID:

Ghenadie Gîlcă, director adjunct al Teatrului Național „Mihai Eminescu”: "De altfel vreau să vă asigur că întreaga trupă a Teatrului Național „Mihai Eminescu” este vaccinată și nu doar actorii, dar și echipa tehnică, deja am avut precedent, pentru că am fost la Festivalul Internațional de la Sibiu, acolo fiind una dintre condițiile impuse obligatoriu."

Unii spectatori spun că accesul la teatru doar pentru cei vaccinați este o decizie bună. Cei neimunizați susțin că un test PCR negativ pentru fiecare spectacol este un lux.

Din 11 septembrie a intrat în vigoare decizia Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică ce stabilește că persoanele cu vîrsta de peste 18 ani pot avea acces la evenimentele desfășurate în aer liber - spectacole, concerte, festivaluri - precum și la evenimentele în spații închise - cluburi de noapte, ringuri de dans, teatre, cinematografe, săli de concerte și alte evenimente - doar în baza certificatelor de vaccinare.

În cazul în care persoanele nu sînt vaccinate, trebuie să prezinte un test PCR negativ la COVID, valabil 72 de ore sau concluzia medicală, în cazul în care au trecut prin boală și au anticorpi.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?